joi, 4 octombrie 2012

Vorbitul in limbi


De atmosfera

Este ca un fel de limbile din Turnul lui Babel. Pare de neinteles. Pentru cei din exterior. Dar este limbajul care ne uneste foarte bine in momente in care limba uzuala nu mai pare sa functioneze ca liant.

Eu, in stare de iritare, mama da sa raspunda cam la fel... in schimb se petrece cam asa:
“Dislacala ala bili camdala, condo?”
Iar eu stiu clar sa-i raspund: “Condo, dischinela panda”.
“Panda contobimbi fongo santa mona”.
Si alte cateva fraze, nu e neaparat un dialog lung. Nu dureaza mult. Dar imi aduce intotdeauna zambetul pe buze. De ce? Simt ca ma conectez perfect cu mama. Este un mod de a vorbi pe care doar noi doua il practicam (adica, mai e si tata, uneori, in utima vreme. Dar, cu siguranta ca nu va intra vecina in jocul acesta). Eu si cant in aceasta limba, mama stie si ea sa cante in aceasta limba… chiar pusa spontan in fata microfonului i-au iesit melodii destul de bune. Dar prin aceste sunete, in mod obisnuit ne transmitem stari. Pentru ca puterea cuvintelor este mai mica decat puterea emotiilor ce se transmit prin sunete. Nu e nevoie de cuvinte, ci de emotiile de dincolo de ele. Si atunci, intonatia, mimica, sunetele sunt suficiente ca sa ne vorbim si sa ne intelegem:  ne aratam ca ne pasa si ca, de fapt, nu vrem sa avem dezacord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu