sâmbătă, 6 octombrie 2012

Primele zile de gradi

Ziua 3 de gradi
5 mai 2012


Cam asa simteam... Nu se vede? Uita-te la ochii mei, daaa, privirea... Nu, nu am plans mult, deloc mult, pentru cine ar vrea sa creada ca acesta este indicatorul de "bunastare" ii spun ca se inseala. Dar eram un pic... alienata.

Dupa Gradi, Joc de rol... Broken Cookie sau de'a Defularea



Ziua Mea

Am 2,8 ani. Si multe zile pline.

Mami ma ia de la gradi la 12,30, dupa masa de pranz; mergem in curtea gradinitei sa ne mai jucam un pic, asa ca de obicei. Incep un joc in care o invit:
“Haide aici, in casuta asta e magazinul meu, vreau niste struguri in punga mea”. O poftesc inauntru, apoi ” Nu inchide usa asa…”
“Bine, o inchizi tu” 
“Nuuu, nu vreau sa o inchid eu” 
“Bineeee"
“Uite, tu esti vanzatoarea, ai te rog, niste struguri?”
“Da, sigur, pofiti!”
” Nu din aia, din ceilalti mai inchisi”
“Ahaaa..” – zice mama...
“Dar nu sunt acolo, sunt dincolo, pe raft. Si nu-i pune asa, ci asaa…”
“Bine, arata-mi cum sa-i pun” zice mama care deja se prinsese ca jocul nu va fi foarte vesel. Eu cred ca stiam asta de la inceput, desi nu foarte constient.
“Uite, mananca si tu struguri de aici” si-i intind mamei causul palmelor. Ea mananca. “Dar nu asa, ci asa”, “Ok”, “Nu asa, ci din palma, nu de pe degetele”… si jocul continua cu variatiuni pe aceeasi tema… am apreciat ca mama nu a clacat, refuzand sa mai participe la un joc care parea sa nu ne fericeasca pe niciuna.
La inceputuri, cu luni in urma, asa facea: refuza sa continue jocul. Acum, continua cat de calma poate ea. S-a incheiat jocul, evident cu o oarecare frustrare din partea mea, mi s-a dat un timing de respectat, la 13 si ceva trebuie sa plecam, am ajuns la ultimele 2 minute, apoi 1 minut… gata, hai sa plecam. De aici, am iesit cu imbufnare pe poarta, cu mama deja presand catre masina, cu pusul grabit in scaun, suparare la coborare ca plasa mea nu statea cum trebuia si urlat in casa, la intrare, pe hol, in timp ce mama se spala pe maini [eu refuzasem, sigur]. Aveam deja alte motive suplimentare sa urlu, sa ma enervez? Nuuuuuuu, oricum, nimic nu fusese bine, din ceea ce facuse mama de la bun inceput. Desi, o asteptasem foarte vesela, la gradi, cantam, dansam, totul a fost ok, dimineata ne despartisem foarte bine… si atunci, ce s-a intamplat?
Sa mergem mai departe ...
Cum defulez prin joc de rol
Deja in casa. Mama o gaseste pe Alla [da, prietena mea cu parul rosu, de ata] trantita pe jos, in sufragerie, cu fata la covor. O ridica, o ia in brate, o mangaie, o alina: “Vaai, Alla, saracuta de tine. Ce s-a-ntamplat? Ai cazut? Ai cazut din leagan sau ai vrut sa faci gimnastica? Ce s-a-ntamplat?”
Eu: “Vaaaaaai, Alla, draga de tine, ce s-a-ntamplat?” Sa o alin, o mangai… “S-a lovit la cap! Da-mi-o mie!” O iau in brate, o alint. “Sa te dau cu o crema, speciala, buna-buna, o sa-ti treaca!” Si asa fac. Mama ma lasa sa ma ocup de Alla. Cand s-a linistit, i-o dau din nou, mamei in brate. Mama: “Bine, acum am sa te pun aici, in leagan, sa stai linistita”. Si apoi, mama se indeparteaza 5 pasi. Timp in caaareee…. Buuuuf! Alla cade din nou [aruncata de mine], cu fata la podea. O strig pe mama: “A cazut Alla!” 
Mama revine. Scena anterioara se repeta identic, o alin, o fac sa nu mai planga, mama o asaza in leagan. Apoi se-ntoarce cu spatele, si ma aude: “Uite, scriu aici pe foaie asa: Alla e suparata ca s-a lovit la cap; Mara e vesela; Radu e suparat; Bogdan e veseeel? Nuuuu, nu este. Patelina e vesela? Nuuu, nu e…” Si alti cativa colegi de gradi. Pare ca nici unul nu e vesel. “Immm”, simt eu ca se gandeste mama, "ce-o fi la gradi"?
Alla iarasi: Buuf! Se repeta totul. De 6 ori. Singurele diferente constau in: modul in care eu o alin si o tratez pe Alla: au aparut in poveste educatoarele mele de la gradi, asistenta care ne-a controlat azi si mi-a luat exudatul din gat [asa ca i-am luat si eu Allei], am tratat-o si cu solutie magica si i-am luat si caca intr-o cutiuta [cum a facut ieri mami cu mine] si l-am pus la frigider [la propriu! mami mi-a deschis usa frigiderului]. Dupa a 6-a cazatura i-am promis Allei ca o duc la culcare. Am mers in camera mea.  Mama: “Cine merge la olita?” “Alla! Si eu stau langa ea. Si am sa-ti citesc ceva, pana tu stai acolo sa faci un cacu.” Mama ne-a lasat impreuna, i-am spus Allei o poezioara… intr-un final, mama a grabit un pic povestea,  isi cam pierdea rabdarea, oricum, Alla nu a facut nimic la olita. Voiam teribil sa aman somnul, astfel ca mama a fost nevoita sa spuna: “Gata, acum nu mai avem nici un motiv sa nu ne culcam”. Si atunci, a inceput plansul, caruia i-am dat drumul. Nervos, urlat, sfasietor, tipat, plans tareeee. M-am racorit, m-am eliberat si am trecut linistita la cititul povestii si la somn.
Pe mine, povestea asta m-a ajutat teribil sa trec din nou, in modul meu propriu si controlat de mine, prin toata aceasta zi, in care eu m-am dus la gradi nu foarte vesela, am fost primita de asistenta cu un exudat, copiii nu erau foarte vioi nici ei, m-am lovit in curte la joaca etc. etc. etc. Stiu ca mama a avut la un moment dat tendinta sa opreasca jocul, sa o aseze pe Alla “defintiv” in leaganul acela si sa plecam la somnul de pranz. Ma bucur ca nu a facut-o.
           ……………………………………………………………………………………………………
Dupa somn, ne-am reintors in sufragerie si Alla <<a mai cazut>> de 2 ori din leagan. Am inchis jocul cand am simtit ca m-am curatat de toate reziduurile unei zile mai grele. Desi, apparent, cei din afara ar fi zis ca a fost o zi draguta, fetita s-a dus la gradi ok, nu  plans, a iesit de acolo vesela… si atunci, ce zi grea am avut?

Ziua Ta
Sa zicem ca Tu, mami, te-ai trezit de dimineata. Bine-dispusa, desi nu prea in chef de munca. Chiar ti-a trecut prin minte sa te duci mai intai la o cafea cu o prietena buna… si abia apoi sa incepi munca. Dar un telefon te-a convins ca nu e posibil, TREBUIE sa te duci la munca. Asa ai facut. Acolo, 2 colege cam imbufnate, una ca fiica-sa nu luase bacul, cealalta ca nu dormise bine azi-noapte; ai aflat ca altul tocmai a primit un preaviz si ca alti doi colegi sunt in concedii de boala. Seful nu e in toane bune si tocmai a bruftuluit-o pe colega ta cea mai apropiata, care este pentru tine si un model professional, in toate cele. Te intrebi cum o arata evaluarea ta, daca ea a fost astfel mustruluita??!!? Oricum, incepuse ca o zi draguta, dar prin birou plutea o stare de lancezeala, daca nu chiar proasta dispozitie. Ai avut si tu discutia cu seful, nu a fost rau, doar ca ti-a inrosit un pic raportul “asta nu se face asa”, “cealalta trebuie schimbata acolo”, nimic foarte grav, doar asa, cat sa mai ai de lucru vreo 2 zile in plus.  Si te intrebi ce-o fi cu cei doi colegi bolnavi, si oare cum sa o alini pe colega a carei fiica nu si-a luat bacul? Asa ca, la final de program, cand ti s-a sugerat ca ar fi mai bine sa nu mai porti rosu la birou, caci compania prefera culorile mai sobre – “din respect pentru client, nu de alta… si, oricum, ce te-a apucat, caci pana acum ai fost mereu in [apreciatele] gri, negru, crem, alb?”- deci, la final de program, ai simtit ca ai avut o zi proasta la munca. Si atunci, cand ai ajuns acasa si sotul te-a intrebat? “Cum a fost azi la birou?” ai explodat: “Ca naiba, cum sa fie? Dar, ce-ti veni, ca nu ma intrebi niciodata cum ma simt, a fost o zi normala… dar TU: ai cumparat vasul nou de WC despre care tot vorbesti de 1 luna? Si sa stii ca frana de la masina scartaie si acum, ai fost degeaba cu ea in service saptamana trecuta. Nu, nu am chef sa mananc si spune-i te rog, maica-tii sa nu ma mai sune cand sunt la birou, stie ca sunt mereu in discutii cu clientii si nu pot vorbi.” Te-ai gandit ca o discutie telefonica cu prietena ta cea mai buna ti-ar prinde bine, asa ca ai sunat-o. Doar ca ea tocmai ti-a povestit cu tristete cum casnicia ei se duce de rapa. Si atunci, cand sotul tau, surprins de starea ta, iti atrage atentia sa nu mai tipi, ca te aude suficient de bine si nici nu-ti sta bine nervoasa, te apuca plansul, gandind: “Acum am fost uracioasa cu el degeaba; oricum, ma mai iubeste cu adevarat?”.
……………………………………………………………………………………………….......
Eh, si eu la gradi intalnesc diversi oameni, copii, situatii, fiecare cu problemele lui: unul plange, altul tipa, altul musca, doi sunt certati, educatoarea e mai “moale”azi... Chiar daca pe mine “seful” nu m-a certat, adun si eu, din mediu, exact ca si tine, frustrari, pe care apoi incerc sa le descarc cum pot. Cel mai bun paratraznet: mama. Caci nu-mi permit nici eu, ca si tine, sa ma revars asupra strainilor, ci asupra celor mai apropiati si iubiti, care ma pot intelege si alina. Si, dupa ce revars si atac si ma cert, simt nevoia sa fiu luata in brate si sa mi se aratae iubire, sa fiu mangaiata. Uneori, simt nevoia sa plang amarnic, atunci.  Iar daca asta nu se intampla imediat sau, in schimb, sunt certata ca “nimic nu mi-e bine” , tot plang; plang, plang, plang, ca sa ma scutur de toate.
Nu trebuie sa se termine intotdeauna cu plansete. Uneori e foarte ok ca pot sa o cert pe mama, sa o invat ce si cum sa faca, sa o mai mustruluiesc un pic, si asta e tot, suficient sa ma descarc.