Ziua Mea
Am 2,8 ani. Si multe zile pline.
Mami ma ia de la gradi la 12,30, dupa masa de pranz; mergem in curtea gradinitei sa ne mai jucam un pic, asa ca de obicei. Incep un
joc in care o invit:
“Haide aici, in casuta asta e
magazinul meu, vreau niste struguri in punga mea”. O poftesc inauntru, apoi ”
Nu inchide usa asa…”
“Bine, o inchizi tu”
“Nuuu, nu vreau sa o inchid eu”
“Bineeee"
“Uite, tu esti vanzatoarea, ai te rog, niste struguri?”
“Da, sigur,
pofiti!”
” Nu din aia, din ceilalti mai inchisi”
“Ahaaa..” – zice mama...
“Dar
nu sunt acolo, sunt dincolo, pe raft. Si nu-i pune asa, ci asaa…”
“Bine,
arata-mi cum sa-i pun” zice mama care deja se prinsese ca jocul nu va fi foarte
vesel. Eu cred ca stiam asta de la inceput, desi nu foarte constient.
“Uite,
mananca si tu struguri de aici” si-i intind mamei causul palmelor. Ea mananca.
“Dar nu asa, ci asa”, “Ok”, “Nu asa, ci din palma, nu de pe degetele”… si jocul
continua cu variatiuni pe aceeasi tema… am apreciat ca mama nu a clacat,
refuzand sa mai participe la un joc care parea sa nu ne fericeasca pe niciuna.
La inceputuri, cu luni in urma, asa
facea: refuza sa continue jocul. Acum, continua cat de calma poate ea. S-a
incheiat jocul, evident cu o oarecare frustrare din partea mea, mi s-a dat un
timing de respectat, la 13 si ceva trebuie sa plecam, am ajuns la ultimele 2 minute,
apoi 1 minut… gata, hai sa plecam. De aici, am iesit cu imbufnare pe poarta, cu
mama deja presand catre masina, cu pusul grabit in scaun, suparare la coborare
ca plasa mea nu statea cum trebuia si urlat in casa, la intrare, pe hol, in
timp ce mama se spala pe maini [eu refuzasem, sigur]. Aveam deja alte motive suplimentare sa urlu, sa
ma enervez? Nuuuuuuu, oricum, nimic nu fusese bine, din ceea ce facuse mama de
la bun inceput. Desi, o asteptasem foarte vesela, la gradi, cantam, dansam,
totul a fost ok, dimineata ne despartisem foarte bine… si atunci, ce s-a
intamplat?
Sa mergem mai departe ...
Cum
defulez prin joc de rol
Deja in casa. Mama o gaseste pe
Alla [da, prietena mea cu parul rosu, de ata] trantita pe jos, in sufragerie, cu fata la covor. O ridica, o ia in brate,
o mangaie, o alina: “Vaai, Alla, saracuta de tine. Ce s-a-ntamplat? Ai cazut? Ai
cazut din leagan sau ai vrut sa faci gimnastica? Ce s-a-ntamplat?”
Eu: “Vaaaaaai, Alla, draga de tine,
ce s-a-ntamplat?” Sa o alin, o mangai… “S-a lovit la cap! Da-mi-o mie!” O iau
in brate, o alint. “Sa te dau cu o crema, speciala, buna-buna, o sa-ti treaca!”
Si asa fac. Mama ma lasa sa ma ocup de Alla. Cand s-a linistit, i-o dau din
nou, mamei in brate. Mama: “Bine, acum am sa te pun aici, in leagan, sa stai
linistita”. Si apoi, mama se indeparteaza 5 pasi. Timp in caaareee….
Buuuuf! Alla cade din nou [aruncata de mine], cu fata la podea. O strig pe
mama: “A cazut Alla!”
Mama revine. Scena anterioara se repeta identic, o alin,
o fac sa nu mai planga, mama o asaza in leagan. Apoi se-ntoarce cu spatele, si
ma aude: “Uite, scriu aici pe foaie asa: Alla e suparata ca s-a lovit la cap;
Mara e vesela; Radu e suparat; Bogdan e veseeel? Nuuuu, nu este. Patelina e
vesela? Nuuu, nu e…” Si alti cativa colegi de gradi. Pare ca nici unul nu e
vesel. “Immm”, simt eu ca se gandeste mama, "ce-o fi la gradi"?
Alla iarasi: Buuf! Se repeta totul.
De 6 ori. Singurele diferente constau in: modul in care eu o alin si o tratez
pe Alla: au aparut in poveste educatoarele mele de la gradi, asistenta care
ne-a controlat azi si mi-a luat exudatul din gat [asa ca i-am luat si eu
Allei], am tratat-o si cu solutie magica si i-am luat si caca intr-o cutiuta
[cum a facut ieri mami cu mine] si l-am pus la frigider [la propriu! mami mi-a
deschis usa frigiderului]. Dupa a 6-a cazatura i-am promis Allei ca o duc la
culcare. Am mers in camera mea. Mama:
“Cine merge la olita?” “Alla! Si eu stau langa ea. Si am sa-ti citesc ceva,
pana tu stai acolo sa faci un cacu.” Mama ne-a lasat impreuna, i-am spus Allei
o poezioara… intr-un final, mama a grabit un pic povestea, isi cam pierdea rabdarea, oricum, Alla nu a
facut nimic la olita. Voiam teribil sa aman somnul, astfel ca mama a fost
nevoita sa spuna: “Gata, acum nu mai avem nici un motiv sa nu ne culcam”. Si
atunci, a inceput plansul, caruia i-am dat drumul. Nervos, urlat, sfasietor, tipat, plans tareeee. M-am racorit, m-am eliberat
si am trecut linistita la cititul povestii si la somn.
Pe mine, povestea asta m-a ajutat
teribil sa trec din nou, in modul meu propriu si controlat de mine, prin toata
aceasta zi, in care eu m-am dus la gradi nu foarte vesela, am fost primita de
asistenta cu un exudat, copiii nu erau foarte vioi nici ei, m-am lovit in curte
la joaca etc. etc. etc. Stiu ca mama a avut la un moment dat tendinta sa
opreasca jocul, sa o aseze pe Alla “defintiv” in leaganul acela si sa plecam la
somnul de pranz. Ma bucur ca nu a facut-o.
……………………………………………………………………………………………………
Dupa somn, ne-am reintors in
sufragerie si Alla <<a mai cazut>> de 2 ori din leagan. Am inchis
jocul cand am simtit ca m-am curatat de toate reziduurile unei zile mai grele.
Desi, apparent, cei din afara ar fi zis ca a fost o zi draguta, fetita s-a dus
la gradi ok, nu plans, a iesit de acolo
vesela… si atunci, ce zi grea am avut?
Ziua Ta
Sa zicem ca Tu, mami, te-ai trezit
de dimineata. Bine-dispusa, desi nu prea in chef de munca. Chiar ti-a trecut
prin minte sa te duci mai intai la o cafea cu o prietena buna… si abia apoi sa
incepi munca. Dar un telefon te-a convins ca nu e posibil, TREBUIE sa te duci
la munca. Asa ai facut. Acolo, 2
colege cam imbufnate, una ca fiica-sa nu luase bacul, cealalta ca nu dormise
bine azi-noapte; ai aflat ca altul tocmai a primit un preaviz si ca alti doi colegi
sunt in concedii de boala. Seful nu e in toane bune si tocmai a bruftuluit-o pe
colega ta cea mai apropiata, care este pentru tine si un model professional, in
toate cele. Te intrebi cum o arata evaluarea ta, daca ea a fost astfel
mustruluita??!!? Oricum, incepuse ca o zi draguta, dar prin birou plutea o
stare de lancezeala, daca nu chiar proasta dispozitie. Ai avut si tu discutia
cu seful, nu a fost rau, doar ca ti-a inrosit un pic raportul “asta nu se face
asa”, “cealalta trebuie schimbata acolo”, nimic foarte grav, doar asa, cat sa
mai ai de lucru vreo 2 zile in plus. Si
te intrebi ce-o fi cu cei doi colegi bolnavi, si oare cum sa o alini pe colega
a carei fiica nu si-a luat bacul? Asa ca, la final de program, cand ti s-a
sugerat ca ar fi mai bine sa nu mai porti rosu la birou, caci compania prefera
culorile mai sobre – “din respect pentru client, nu de alta… si, oricum, ce
te-a apucat, caci pana acum ai fost mereu in [apreciatele] gri, negru, crem,
alb?”- deci, la final de program, ai simtit ca ai avut o zi proasta la munca.
Si atunci, cand ai ajuns acasa si sotul te-a intrebat? “Cum a fost azi la
birou?” ai explodat: “Ca naiba, cum sa fie? Dar, ce-ti veni, ca nu ma intrebi
niciodata cum ma simt, a fost o zi normala… dar TU: ai cumparat vasul nou de WC
despre care tot vorbesti de 1 luna? Si sa stii ca frana de la masina scartaie
si acum, ai fost degeaba cu ea in service saptamana trecuta. Nu, nu am chef sa
mananc si spune-i te rog, maica-tii sa nu ma mai sune cand sunt la birou, stie
ca sunt mereu in discutii cu clientii si nu pot vorbi.” Te-ai gandit ca o
discutie telefonica cu prietena ta cea mai buna ti-ar prinde bine, asa ca ai
sunat-o. Doar ca ea tocmai ti-a povestit cu tristete cum casnicia ei se duce de
rapa. Si atunci, cand sotul tau, surprins de starea ta, iti atrage atentia sa
nu mai tipi, ca te aude suficient de bine si nici nu-ti sta bine nervoasa, te
apuca plansul, gandind: “Acum am fost uracioasa cu el degeaba; oricum, ma mai
iubeste cu adevarat?”.
……………………………………………………………………………………………….......
Eh, si eu la gradi intalnesc
diversi oameni, copii, situatii, fiecare cu problemele lui: unul plange, altul
tipa, altul musca, doi sunt certati, educatoarea e mai “moale”azi... Chiar daca
pe mine “seful” nu m-a certat, adun si eu, din mediu, exact ca si tine,
frustrari, pe care apoi incerc sa le descarc cum pot. Cel mai bun paratraznet:
mama. Caci nu-mi permit nici eu, ca si tine, sa ma revars asupra strainilor, ci
asupra celor mai apropiati si iubiti, care ma pot intelege si alina. Si, dupa
ce revars si atac si ma cert, simt nevoia sa fiu luata in brate si sa mi se
aratae iubire, sa fiu mangaiata. Uneori, simt nevoia sa plang amarnic, atunci. Iar daca asta nu se intampla imediat sau, in
schimb, sunt certata ca “nimic nu mi-e bine” , tot plang; plang, plang, plang,
ca sa ma scutur de toate.
Nu trebuie sa se termine
intotdeauna cu plansete. Uneori e foarte ok ca pot sa o cert pe mama, sa o
invat ce si cum sa faca, sa o mai mustruluiesc un pic, si asta e tot, suficient
sa ma descarc.
