Jocul de-a Gradi

 A inceput acum vreo 2 saptamani, dupa muult timp de stat acasa. De ce am stat acasa… vedeti aici – http://mara-intaraminunilor.blogspot.ro/.

Bibi cel mic nu dorea sa mearga la gradi. Alla, mai maricica, dorea sa mearga la Gradi. Bibi este incurajat sa mearga si sa ramana acolo, cu copiii.

“Nuu, nu vreau la gradi! Vreau cu mama… Nu vreau sa plece mama! Vreau sa ramana si mama!”

Si Alla ii povesteste cat de frumos se joaca la gradi… cum copiii stau singuri, fara mamici… Bibi plange, refuza…

Mai apar scenele in care, ajunsi la gradi, lipseste Raluca, mult-iubita educatoare, si atunci… plansul de pe lume! Bibi nu vrea nicidecum sa ramana acolo. Scenele in care mama vrea sa plece si Bibi este luat cu forta, sa ramana… Scenele in care educatoarea (Mara) se enerveaza si-l obliga pe Bibi sa ramana la gradi. Scenele in care Mara il arunca pe Bibi cat colo! Scenele in care Bibi intreaba la infinit: “Cand vine mama?”  Si Alla (Eu) ii raspunde: “Dupa ce mananci, puiule, atunci vine mama!” sau “Dupa ce dormi, puiule, vine mama! Stai linistit, ca vine mama!”

Pe rand, in diverse zile si momente, educatoare este Alla, sau mama sau, chiar eu. Mama care-l duce pe Bibi la gradi este mami sau eu… Pe parcursul acestor zile jocul s-a schimbat zilnic. Dar, constant: Bibi nu vrea sa ramana la gradi fara mama. Si plange, si se zbate, si renunta… caci mama pleaca! Si o fetita mai mare incearca sa-l ajute sa depaseasca momentul.  Uneori, am fost chiar eu Bibi. Suprinzator, immmJ?!!

Cateva activitati in gradi… dar peste acestea trecem mai rapid. Esential in joc a fost momentul despartirilor, al plansetelor, al convingerilor si incurajarilor.

Dupa cca 10 zile de joc si varietati, am implicat-o si pe Grazi. Si, hop! Bibi a declarat ca el “vrea sa mearga la gradi, ca s-a saturat sa tot stea acasa, cu mama, cu tata…”… De atunci, am mai facut o singura data jocul, mai usor… cu ceva activitati. S-a transat povestea: Bibi vrea la gradi!

Iar zilele acestea, mama m-a intrebat daca mi-e dor de Gradi. “Da, i-am spus, mi-e dor de Gradi!”

P.S. Intre timp, am mai organizat o Gradinita si pentru parinti. Asta este visul meu. Mi se pare cea mai tare gradinita, asa cum o gandesc eu! I-am spus mamei: "Am o idee! Cum sa facem o gradi si pentru parinti. Vii in sufragerie sa-ti arat?" Incercati si voi.

Jocuri catre 3 ani

Jocurile mele preferate in ultimele saptamani. Si bune tare cand o raceala zdravana te tine in casa zile in sir.

Iau un bat cu o bocceluta in spinare (cu mama alaturi) si devenim Muzicantii din Bremen. Pornim la drum si zarim o casuta luminata in departare (bradul care clipoceste, caci inca nu l-am desfacut, nu am putut fi de acord cu asta; e tot in camera de zi). Speriem talharii – ne ajuta Alla, Pluto, magarusul Abott, Alec, cocosul, suntem multi – pe diversele tonalitati cerute; si ne asezam la masa - facem picnicul acolo, direct pe covor. Si iarasi, de la capat, pana ii speriem bine de tot.

Mergem in uscatoria de pe casa scarii sa-l speriem si peBau-Bau. Ne imbracam adecvat, cu cizmele in picioare si vesta de fas, musai! Vedem ca Bau-Bau e mic si doarme, de fapt, nu vrem sa-l speriem, stam un pic cu el si ne intoarcem.

Am facut gradinita pe casa scarii, am dus-o pe mami acolo sa-i predau matematica. Am invatat matematica din cartea Luciei Muntean- “Jocurile de-a matematica”. Si acolo, pe casa scarii era grupa mijlocie, de aceea era necesar astfel. Vecina de la 3 a iesit si ne-a privit compatimitoare. Apoi, a venit si ea , sa-i predau adunarea si culorile.

Fac gimnastica pe bara de umerase din imensul dulap al dormitorului. E perfecta pentru asta. Si tot acolo, cu usile inchise se poate sa devii Frumoasa din Padurea Adormita. Doar ca-ti trebuie printul care sa te trezeasca.

Sunt educatoare cel putin o data pe zi, la gradinita mea, unde-i invat pe copii - mama, tata si cine se mai nimereste- vocabularul de limba germana. Au invatat deja multe cuvinte.

Sunt Cenusareasa, tot asa, cel putin o data pe zi, cand spal pe jos cu mopul. (Candva stergeam si usile, geamurile, oglinzile, cu lavete, cu discuri demachiante, cu apa, cu spirt, cu apa oxigenata, etc. acum predominant spal pe jos ). A devenit obicei, mama nu mai are decat 2 probleme: 1.sa aprinda toate toate becurile, caci mie imi place sa vad cum straluceste podeaua. Si am inteles, in cele din urma, ca straluceste in functie de lumina; asa ca, vreau sa vad multa lumina! Si 2. Sa-mi stoarca mopul frecvent, caci inca nu stiu sa-l storc.

Sunt un spiridus sau un licurici cu felinarul construit la Gradi de Sf. Martin. Stiti, felinarul cu lumanarea in mijloc? Doar ca e necesar sa-mi aprinda mami lumanarea frecvent, caci imi place si sa sting felinarul, foarte des. Si mami nu are spirit de aventura aici, nu ma lasa sa plec cu felinarul aprins prea departe de ea.

Sunt un vajnic luptator: am invatat dintr-un filmulet cu Jane si Dragonul ce inseamna strigatul de lupta. Si din toata povestea asta cu luptele, mie-mi place sa strig. Asa ca, am inceput sa exersam prin casa strigatul de lupta. Mami si tati nu prea stiu, se tot gandesc la nu stiu ce vecini, si nu le iese, nu sunt suficient de  liberi. Mie imi iese, eu nu am vecini suparaciosi. Vecinii mei sunt simpatici.

Eu sunt lumina si intunericul, si ca sa pot fi intunericul cand e necesar trebuie sa las jos toate cele 4 jaluzele din camera de zi. Asa ca, am nevoie de mami sa ma urce pe pervaz (pot si singura, cu scaunul, dar mami mi-a spus sa nu ma urc niciodata singura pe geamuri, asa ca… eu o chem).

*************************************************************************************

Pare evident ca in toiul acestor preocupari mami si-ar dori din cand in cand sa ma pasioneze mai mult coloratul vreunei carti, puzzle-urile cat mai complexe sau constructiile elaborate de cuburi. Adevarul este ca sunt prea statice pentru mine, ati vazut ce preocupari am. Singurul inconvenient pentru activitatile acestea este ca nu am intotdeauna pregatita o trupa de asalt cu care sa pot face toate aceste calatorii sau spectacole. Alla, Bibi, Alec et Co. nu pot fi partenerii mei deplini la astfel de jocuri, caci nu vorbesc, nu se misca, nu stiu limbi straine etc. etc.

*************************************************************************************

Acum mai rar sunt doctorul, maseuza, coafeza… etc. Am exersat suficient, am multa experienta in aceste domenii, mai exersez si altceva. O constanta ramane, e adevarat gatitul – imi place si sunt adesea bucatareasa sau gazda si fac de mancare rapid, pentru oricine si din orice: din cuburi, puzzleuri, margele, cifrele de pe frigider, creioanele colorate - imediat incropesc o masa. Deci, ma joc si cu puzzle-urile si cu creioanele…

Jocuri terapeutice - despre putere, control

Exersare de rol

Sunt deja saptamani de cand unul dintre jocurile mele preferate – practicat cel putin 1 data/ zi, in diferite formate - este: Cineva ma striga si eu nu raspund… Immm, pare greu de inteles ce fel de joc e asta, de ce o fi important, sau de ce o fi amuzant. Jocul a luat cateva forme, pe parcursul acestor 3-4 saptamani, dar sunt variatiuni ale aceleiasi teme.

Cam cum suna:

Eu: “Mami, spune-i lui Bibi sa ma strige/ sa o strige pe Scufi/ pe Claudia… (identitatile mele variaza in functie de nevoile de moment J/ de jocul de rol pe care il interpretez, etc.”

Mama [alias Bibi]: “Mara/ Scufita Rosie/Claudia…?”

Eu: “…………………………………………………………………………………………………….”

Mama/Bibi: “Immm, cred ca nu ma aude. Maaaaaaaraaaaaa…? Oare de ce nu ma aude? Maraaaa???”

Aici, rolul meu este ca prin gestica si mimica sa-i sugerez mamei cam care ar fi raspunsul:

ü  Fie fac o fata bosumflata si Mama/Bibi intelege: “O fi suparata?”

ü  Fie fac o fata dezinteresata/ ex: uitandu-ma in directia cealalta, si Mama/Bibi intelege: “Oare nu aude, sau nu vrea sa raspunda?”

ü  Fie fac o fata ganditoare-visatoare si Mama/Bibi intelege: “Oare a cazut pe ganduri? La ce s-o fi gandind?”

ü  Fie fac o fata concentrata, aratand preocupata de ceva si Mama/Bibi intelege: “Aaa, parca lucreaza ceva si e atat de concentrata…”

Apoi, discutia continua astfel incat eu sa am ocazia sa raspund lucruri de genul:

Eu: “Cand lucrez, sunt concentrata, nu pot sa iti raspund…”; sau sa nu raspund nimic, pentru a confirma ca nu aud, am cazut pe ganduri sau NU VREAU sa raspund.

De unde s-a pornit acest joc? Cand mama a “implementat” mai serios Pauza, in relatiile dintre noi, la inceput nu am vrut sa tin cont de aceasta noua idee a mamei, astfel ca la un moment dat, ea mi-a trantit cateva replici cam asa: “Mara, daca ma uit in ochii tai si nu raspund nimic, inseamna ca te-am auzit, nu?!? Inseamna ca nu vreau sa raspund!” [e adevarat, imi raspunsese de cateva ori mai inainte]. Sau: “Mara, sunt langa tine, te-am auzit foarte bine, dar vreau sa vorbesc la telefon, in acest moment” [da, ma anuntase dinainte ca va face asta].

Eh, acum ati inteles… Cand am descoperit ca pot sa-l ignor pe Bibi a la long - ca eu decid, ca eu sunt cea puternica - mi-am luat revansa. Chiar aveam nevoie, mama ma frustrase. E drept ca nimanui nu i s-a parut haios acest joc al meu: nici mamei, a carei sarcina era de a repeta ca un papagal, uneori kilometri intregi:”Maraaa, Maraaaaa, oare ma aude??”; nici tatei, la volan; nici taximetristilor care au mai avut ocazia, in aceasta perioada, sa faca parte din public...

Intre timp, jocul a evoluat caci eu am invatat expresii noi: “a cadea pe ganduri”; “e concentrat la munca” etc. si am exersat mai multe teme in acelasi joc. Mamei i se pare amuzanta partea aceasta, cand invatatul unui lucru nou, a unei expresii noi se traduce in astfel de practici repetitive… E ca la 1,6 ani - cand am invatat cuvantul “cap” am exersat cuvantul in toate ocaziile: ii pipaiam pe oameni pe cap, bagam masinile cu capul in nisip, puneam diverse papusilor pe cap, introduceam altele cu capul in cana de apa… cam asa s-a prins mama si atunci… <ahaaaaaaa, astea sunt toate cu “capul”!>