luni, 4 martie 2013

Joc despre moarte - pentru parinti



Am vrut sa joc un joc pe care parintii mei nu au stiut sa-l joace:

“Eu sunt o fetita singura… am nevoie de ajutorul vostru…”
“Ce s-a intamplat? De ce esti singura?”
“Ca mamica mea  a plecat…”
“Unde a plecat? Precis se va intoarce imediat…”
“Nuuu, ca sunt singura, nu am pe nimeni...  nu am nici mamica, nici tatic… au murit… sunt singura pe lume…”

Si aici, parintii mei s-au blocat oleaca. Tata spala vase, mama se misca prin bucatarie, le a pierit pentru o clipa glasul…

“Oooo, inseamna ca trebuie sa fii foarte trista, asa singurica…” a reusit mama sa ingaime…

Si-n mintea ei: “De unde vine povestea asta? Am sarit intotdeauna pasajele despre moarte, din toate afurisitele acelea de carti. La noi, nici Cenusareasa, nici Alba ca Zapada, nici Hansel si Gretel, nici Dorothy (care, Dumnezeule, intr-adevar, traieste cu matusica si unchiul in Kansas, unde-or fi parintii??!!), nici altele, nu au fost citite ca atare, ci trans-formate…  si totusi, copilul nostru vorbeste despre moartea parintilor.”

Doamne, oamenii mari nu stiu ca copiilor nu poti sa le ascunzi nimic? Ca pana la urma, toate se aflaJ? Ca ei simt si inteleg dincolo de vorbe? Poate e timpul ca parintii mei sa invete sa vorbeasca si despre aceste lucruri grele & dureroase pentru ei, sa gaseasca puterea si modul de a o face… firesc, simplu, natural.
Succes!

Timpul... pe-acasa. Mi-a placut...

Cu mai multe materiale, si moi, si tari; pe culori, pe forme... mi-a placut. Si stiu sa manuiesc atat de bine acele, nu m-am intepat deloc! 
Mi-a placut la tara... m-a intristat, insa: unde sunt gainile, cocosul, unde este porcul????!! Toate astea arata cam... goale si singure.

Si soba de teracota mi-a placut. Vreau si eu una, dar sa bubuie... oalele si viata pe langa ea!