joi, 13 septembrie 2012

Descarcare prin dans


Joc pentru "deblocare"

La 2,4 luni m-am dus la gradi. [ A se citi: cresa]. M-a afectat, da. Desi nu am plans teribil. Mama chiar s-a uimit ca nu a ajuns sa planga deloc. se astepta.Ma urmarise, si daca a vazut ca nu pare dramatic, nu i-a venit:)
In prima saptamana m-am suparat pe mama, eram maraita, scheunata, iritata, i-am spus ca sunt suparata ca m-a lasat acolo… o mai loveam, dormeam mai prost [nu am dormit niciodata “bine”, oricum], ma agatam de ea.
Intr-una din zilele acelei saptamani, ma uitam cu mama la un balet, pe youtube, London Children’s Ballet, Snow White. Superb. Mamei i-a venit o idée.
Am mers in camera si am dorit sa dansam balet. Mama a pus muzica. Faceam asta deja, de cateva saptamani, dansam balet cu mama. De data aceasta, mama mi-a sugerat ca as putea sa fiu Regina cea Rea, daca doresc. Am tras Cortina [draperiile] si m-am pregatit. Am iesit intr-un dans nebun, sfasietor. Cel putin, asa l-a prezentat mama amicelor ei, cand a vorbit cu ele despre asta [nu de putine ori, caci era impresionata]. Dansul - fara vorbe, cu miscari de “rafuiala” [caci Regina cea Rea se certa cu oglinda, suferea ca nu este cea mai frumoasa, era nervoasa pe Alba ca Zapada], cu spasme si aruncari – m-a ajutat teribil. L-am repetat de cateva ori atunci. L-am repetat si-n zilele urmatoare. Apoi, treptat, supararea mea si angoasa gradinitei fara mama s-a mai spart, am facut din ea cioburi-cioburi- ca Regina cu oglinda- cioburi pe care mi-era mai usor sa le matur, sa le inlatur. Astfel ca, in zilele care au urmat am renuntat la rolul Reginei, am devenit usor-usor Alba ca Zapada, care se ineaca cu marul- mama era printul frumos care ma salveaza. Apoi, mama a  devenit Alba ca Zapada, care se ineca si, implicit, eu o salvam, fiind printul cel frumos. E adevarat, a durat cam o luna, pana am rarit si apoi, uitat, de jocul asta. Intre timp, de cateva ori pe zi o puneam pe mama fie sa se inece, fie sa ma salveze – si asta, oriunde ne aflam: acasa, pe strada, in parc… Ii spuneam: “Hai, lesina!” Si ea stia, gata, trebuia sa ia marul sa se inece. Se arunca pe jos - la inceput, apoi a fost suficient sa se aseze gugu, pe-o lateraa… eu veneam si o salvam.
Asta nu a insemnat ca nu am mai fost deloc suparata ca “ma lasa singura la gradi”. Nuuu. Ci doar ca mi-era mult mai usor sa scot supararea din mine, fie simtindu-ma salvata, fie simtindu-ma puternica, capabila sa o ajut eu pe mama.

duminică, 9 septembrie 2012

Conexiune dupa absenta


Jocuri de conexiune

A ajuns mama acasa dupa 1 zi intreaga in care fusese la un curs.
Dupa-masa si seara precedenta am stat si dormit cu tata, din acelasi motiv al absentei mamei. Eram cam suparata. Dimineata mi-a povestit, simtind ca eu nu vreau sa plece – dupa ce i-am zis ca merg si eu cu ea, la curs:
“E important pentru mine cursul acesta. Dupa acest curs, voi fi mai inteleapta, eu ma voi simti mai bine si noi doua ne vom simti mai bine impreuna, ne vom juca si mai frumos.” Am inteles ceva, am lasat-o, am plecat la tata.
Dar acum, era ora 17,30, era din nou acasa, am primit-o cu un chiot dupa care mi-am intors fata de la ea. A facut cu mine un pic de cucu bau, apoi am plecat sa-i arat noul xilofon pe care mi l-a achizitionat tata. (Daaa, tati mai umple momentele grele cu cate-o cumparatura frumoasa :), pentru el, in primul rand. Adica, el e suuuuper incantat!) Din una-ntr-alta am ajuns sa-i dau mamei cu betele in cap.
Continuare:
 Tata: “Mara, nu e voie sa o lovesti pe mama”. 
Mama ii face semn ca e ok.
Mama: ”Ahaaaa, iti vine sa ma bati? Asta vrei? Ai vrea sa ma bati? Te-am suparat? Ok, stiu, te-am suparat ca am fost plecata, si-ti vine sa ma bati”. M-am uitat la ea: chiar a inteles, mama mea! Atunci, mi-a trecut; a fost important ca a verbalizat-o ea pentru mine, asta simteam, dar nu imi venea sa o spun asa, nu am aceasta obisnuinta a exprimarii a tot-tot ce simt, chiar daca vorbesc bine. Si poate, nici nu stiu intotdeauna sa-mi recunosc sentimentele, ca sa pot verbaliza, sau poate nici nu sunt constienta exact de ce simt si cum mi-a venit sa o bat pe mama. 
Am trecut la altceva. 
Un joc super dragut: m-a fugarit in 4 labe prin camera, pretinzand ca vrea sa ma prinda, eu alergand sa fiu prima. Ne mai impiedicam si cadeam una peste alta. “Mai vrei? ii spuneam mamei. Hai sa ma mai prinzi”. Si iar o luam de la capat. A tinut 10 minute bune, pana am trecut la altceva. Am petrecut toata dupa-amiaza in sufragerie, toti trei, pentru momente de reconectare. A functionat. Am mai gustarit, mama a mai fugit pe la bucatarie, dar pe ansamblu m-am jucat cu mama: de-a gatitul, de-a pansatul (ii pun pansamente/ plasturi destul de frecvent - acest joc de-a doctorul/ sau alinatul mamei imi da mie ocazia sa fiu cea "in control"), de-a altele.
La ora 20.00 mama a anuntat ca joaca s-a terminat, strangem camera si ne pregatim de un lapte, baie si somn. Iar ea avea de spalat vasele. 
Atunci, dupa 5 minute in care deja nu ma mai baga in seama, deja plicti:
“Mami, hai in camera sa facem baloane!”- eu, pe un ton incantat si fericit (nu aveam spuma de baloane, aveam eu o sticluta goala, erau baloane imaginare).
“Uaaaau, cine face baloane?”
 “Eu”
[A fost extrem de important sa nu aud: “Mara, acum nu pot, trebuie sa spal vasele, am spus ca am oprit joaca”. Mama a invatat acest lucru in timp, caci acum 8 luni probabil ca asta as fi auzit.]

“Uaaaaaau, si de ce nu le faci aici?”
“Pai, daca vrei, le fac!”
“Vreaaaaaaau!”.
I-am tras cateva baloane imaginare, ea s-a prefacut ca se uita dupa ele… a apucat cana din care urma sa beau laptele:
“Si acum, hai sa prindem baloanele cu cana asta. Uite, le punem aici – si se apuca sa”vaneze” baloane imaginare cu cana. Si le numaram, uite asa – imi pune mie cana in mana, si acum se porneste sa toarne laptele praf cu mensura numarand: “Un balon, 2 baloane…. Gataaaaaaaa. Acum trebuie sa adaugam apa”. Ma lasa pe mine sa pun cica, apa, din sticluta mea cu baloane, apoi termina ea laptele, cu adevarat.
Urmeaza baia.  “Mara, la baiee!”
“Nu vreaau!”
“Mara, unde este Alina? Spune-i sa vina la baie. (In ultimele zile numele pe care mi l-am luat, acasa si la gradi a fost Alina).
“Pai, Alina e la baie”
“Ahaaa, ok, ma duc sa-i fac dusul.”
“Pai, Alina a facut dusul.”
“Nuuuu, nu cred.”
“Ba daaaaaaa, a facut dus cu mama ei”
“Ahaaaa, pai atunci: Alina, o spalam doar pe Thea” (oita mea). O aduce imediat din camera.
Da sa-mi inchida usa de la baie in nas, imi spune draguta:
“Paa, scuze, noi (ea cu Alina:)) o spalam acum pe Thea”.
“Pai, si eu vreau!”
“Pai, nu se poate, ai sa te uzi, esti imbracata, nu ai putea decat daca intri in cada si…”
“Pai, ma dezbrac, si eu vreau…”
De aici, lucrurile s-au aranjat mai lin, catre somn.
Inainte de adormire, imi frec mana de obrazul ei. O deranjeaza atunci cand o fac prea insistent. Imi spune:
“Inceteaza, nu-mi place”
“De ce?”
“De verde!”
“Ba e rosu!”
Si gata, la somn.

Aceasta dupa-amiaza a fost terapie prin joc, pentru mine. Altfel, supararea mea pe absenta mamei  s-ar fi transformat intr-o dupa-masa oribila. Nu a fost cazul, de aceasta data. Am simtit ca mama s-a intors acasa plina, plina, doar pentru mine. Desi, in tot acest interval, printre jocuri, a spalat vasele, a strans bucataria, camera mea si sufrageria (care o asteptau in haos), a pregatit niste farfurioare cu gustarele pentru “picnicul din sufagerie”, a stat si cu tata lungita-n canapea cateva minute… a facut aceste lucruri decretandu-mi mie, din cand in cand: “avem cateva minute de pauza de joc”. Pentru ca, intre timp, am invatat ca mama imi acorda timpul meu, timpul de joc e mai putin deranjant cand isi ia “pauza de la joc” sa faca gospodareala. Chiar daca nu o las in pace nici atunci, cu adevarat. Dar e tolerabil, pentru amandoua. Eu stiu ca se va intoarce sa ne jucam.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Poveste de dimineata cu prietenii mei



Personaje: 
Alla - papusica cu par rosu, din ata;
Alec- ursuletul maroniu;
Bibi - bebe in chilotei, semi-dezbracat si chel;
Abott- magarus gri+negru din textil.

Alla se trezise morocanoasa. Nu voia sa se miste din patut.
“ Hai la baie, la spalare!” O indemna Alec. “Nu vreau!”
“Pe manute, si pe ochisori!”
“Nu pot!”
“Pe dinti si pe obrajori!”
“Nu stiu….”
“Hai sa bei laptic!”
“Vreau sa mai stau un pic!....”

Si Bibi se porni pe plans: “Vreau lapte, vreau lapte!”, spuse c-un sughit.
Alec si Abott nu mai faceau fata: “Maaaaaraaaaaaa!!! Trezeste-te, ajuta-ne!”
“Mmmmm, ceee eeeeeeeeee? Ce ee?”
“Cei mici sunt necajiti, fa-le ceva, un pic!”

Mara intelese ca nu e de gluma, se-nvarti, se rasuci, din ochisori ea clipi:
“Stati, sa-mi revin, copii!”
Bataind din picioare, Mara cobori din pat. Il lua pe Bibi in brate, o ajuta pe Alla de-o manuta…
“Hai, fuga, la baita! Uite, aici stam cocotati, ne uitam in oglinda si iute ne spalam! Alla, apa pe botic!!"
“Ba pe nas si pe gurita”
“Biiine, biiiiine, n-ai botic, tu esti fetita! Iar tu, Bibi, ca esti mic, te spal eu, un pic, un pic! Si-acum eu, sa fiu curata, vreau si eu sa fiu spalata!” spuse Mara hotarata.
“Stati aici si ma priviti! Uite cum fac: cu apa, sapun, cu periuta... si pasta imi pun!
“Vreau laptic, vreau laptic!” marai Bibi, cu voce plangareata.
“Si eu... vreau sa sar un pic!” il acompanie Alla.
Abott si Alec bataiau din codite si din urechiuse in jurul chiuvetei: “Si noi ne spalam, si-apoi ne jucam!”

Acum, erau cu totii gata de o noua zi. Mara il purta pe Bibi in brate la bucatarie, iar Abott o duse-n spinare pe Alla in sufragerie. Alec pregatea apa de laptic. “Ce bine ne-am organizat, vedeti, daca m-ati ascultat!” canta Mara cu voiosie.
“Buna dimineata Alla, buna dimineata Bibi!”
Acum putem sa ne-mbracam, mergem la gradi, sa ne jucam!”
"Uraaaaaaaaa, uraaaaaaaaa!” se auzira vocile lor.
"Alla vine cu mine, la grupa de Iepurasi, Bibi merge la cei mai mici ingerasi. Acolo-i si Thea, si Filip la joaca, o sa vezi Bibi, o sa-ti placa!”
“Alec si Abott fac curatenie si ne asteapta la pranz!” ii anunta Mara.
“Daaaaa, noi o sa aerisim patuturile si casa; pregatim jocurile pentru amiaz’. Cand va-ntoarceti, ne odihnim si apoi cu totii la joaca pornim” cantau fericiti Alec si Abott.
“Noi o sa luam micul dejun la gradinita, voi sa mancati aici, in poienita! Da, copii?” ii intreba Mara, inteleapta.
“Asa facem, cu siguranta”, au confirmat Abott si Alec, intr-un glas.
“Eu vreau miere”, zise Alec, “eu vreau pere”, striga Abott
“Gata, copii!” ii linisti Mara, incepe o noua zi! Gutten Morgen, gutten morgen, sagen alle kinder…

Cei 2 Iepurasi



Joc de deblocare a crizei

Intr-o zi, au aparut la noi 2 iepurasi. Cred ca i-a scos mama din joben: unul mai mare si gri, altul mai mic si alb. Cand apar, mama face degetele asa: degetul aratator si degetul mijlociu, ale fiecarei maini, se ridica, celelalte se culca si … gata! Vin iepurasii, tup, tup, doar ca au vocea pitigaiata a mamei. Ei vorbesc dragut cu mine, ma roaga sa fac diverse lucruri, imi place asta si imi place sa le raspund. Lor le fac pe plac, mamei nu i-as face intotdeauna: ei vor sa manance, sa mearga la culcare, sa vina la plimbare cu noi, uneori stau in povesti asa, cu mine, si ma binedispun. E foarte usor cu ei, caci apar asa, cand vrem noi [altfel decat papusile mele care nu sunt mereu langa mine] si daca am obosit ii punem in buzunar, sau pe umar si stau acolo linistiti; sau, doar vorbesc cu noi.
Mama povestea unei prietene asa: “iepurasii astia sunt bestiali, au fost cu noi dupa-amieze intregi si au reusit sa rezolve situatii pe care eu nu le-as fi rezolvat cu Mara”. Oare de ce? De ce iepurasii stiu sa vorbeasca bine-bine pe limba mea?