marți, 20 noiembrie 2012

Despartire si plans terapeutic


De'a rasu' Plansu'
Asa i-a spus Mami 'teoriei' lui Larry Cohen, in Playful Parenting. Urmareste-o pe Otilia Mantelers -http://otilia-mantelers.urbankid.ro/, pentru mai multe detalii. Si citeste-o pe Aletha Solter pentru celelalte detalii:).

Sa va spun. Aceasta este o poveste despre rasu’plansu’; si ce s-a petrecut de mai bine de o saptamana de cand eu nu am mai zis nimic pe-aici.
A fost o saptamana de noutati: mama s-a apucat de o noua ‘treaba’ [asa mi-a spus, ca sa nu insist ca ea merge la Clubul Piticilor si eu nu merg… am vrut sa ma ia si pe mine; asa ca, de-atunci imi zice ca merge la treaba’]. Astfel ca ea lipseste 2 dupa-amieze/ saptamana. Si eu ‘m-am ales’ cu Grazi, noua mea companioana de joaca si trebaluiala prin casa. Foarte draguta Grazi, imi place de ea; dar are 1 defect: NU E MAMA!
Azi a fost a 3-a oara de ramas cu Grazi. Sa va povestesc experienta noastra de pana acum:
***
1 oara - pleaca mama…  plaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaans de la trezire - 16,20 pana la 16,45 cu suspine, cu durere, sfasiere… mama se “finiseaza” printre mari sughituri ale mele, e cu cizme, cu haine, cu fular… mai sunt agatata de ea, ii spun ca nu vreau sa plece, ea ma tine in brate si-mi spune "te inteleg, dar trebuie sa plec, si mie-mi pare rau” etc etc. in cele din urma las fularul, intorc spatele, nu-i adresez nici un cuvant, si o las sa iasa pe usa. La 20.00 cand s-a intors am asteptat-o cu veselie, in stare relativ ‘buna’, dar usor pusa pe harta. Mama a stiut, doar a amanat un pic momentul declansarii crizei pe care eu o cautam, ca sa pot sa mai plang un pic in voie. Asa a fost, am mutat dovleacul dupa voia mea, apoi… cand s-a facut voia mamei, mi-am dat drumul. Nu foarte lung si mi-a trecut destul de usor. M-am impacat cu mine si cu mama.
A2-a oara – pleaca mama… plaaaaaans mai scurt, doar cca 15 min., am reusit sa conversez si cu Grazi destul de repede (prima oara nu am vrut sa o vad delocJ, in primele minute). Apoi, i-am spus mamei La revedere si gata! mi-am vazut de treaba mea cu Grazi.
A 3-a oara -  pleaca mama… suna interfonul, e 16.30… plaaans cateva minutele, cat Grazi a urcat, de la interfon la usa… am ramas inca in pat, urmand sa ma imbrac cu ea, mama pleaca… La revedere, Pupic! Scurt.
Uaaaaau, totul pare usor! Gataaa?? Copilul si-a dat greata?!?
***
Ora de sosire: Cca 19.45. Mama vine bine dispusa, ne gaseste dupa cina, toane bune… rapid mama isi da seama “e in faza in care daca o contrazic, incepe criza. Ok, isi spune mama, vad ca o cauta cu lumanarea”. Ce cautam? Ba ca vreau inca o lingura la fel, ba ca vreau sa ma mai joc cu vopselele, ba ca… mama stie instant, din vehementa tonului/ a cerintei mele ca VREAU SA PROVOC CEARTA.  Asa este, abia astept un Refuz de-al mamei, ca sa incep criza. Asa ca, mama hotaraste ca inca nu va declansa criza, cat sa stam la o discutie linistita cu Grazi.
Apoooooooooooi… eu incep sa presez, “vreau sa…”… mama anunta ca e ora de spalat+ culcare…
Eu gasesc: UN POMPON! “Unde este celalalt pompon verde?”
“L-ai facut cadou B… anei, iti amintesti?” zice mama.
“Vreau pomponul verde, vreau sa am 2 pompoane verzi; cand mi-l da inapoi?”
“Pai, iubita, un cadou nu se mai cere inapoi…” Nu va relatez toata discutia. Aceasta discutie despre pompon a mai avut loc si cu alta ocazie, deci eu stiam ffff bine unde este Pomponul Verde nr. 2, si stiam de asemenea, ca “darurile nu se cer inapoi”. Daaaaaaaaaaar… nu stiam alt motiv mai bun sa ma apuc de plans. Este evident ca de aici pornire, spalatul si imbracatul s-au petrecut intr-un plans sfasetor. "Vreau sa am 2 pompoaaaaaaneeee verzi!"
Mama a incercat sa afle ce alte suparari am, decat pompoanele… nu vreau sa am aceasta disctie! Dar mama stieJ Iar eu i-am recunoscut lui Grazi, asa , in treacat, ca sunt suparata… desi aveam o fata vesela, cand i-am spus.
In fine, la un moment dat se termina sfasierea, printre lacrimi, olite, ne apucam de citit. Totul calm si pace.
 Apoi, in pauza de lectura: “Mami, vreau sa cresc mare!”
“Da, iubita, cresti mare!”
“Pai, cand?”
“Pai, in fiecare zi, cate un pic, uite asa… blabla…”
“Uaaaaaaaaaaauuuuuuuuuuuu, vreau sa cresc maaaaaaaare!” Alt plans, alta sfasiere… Mdda, nu e bine nici asa, cresc mare, dar EU VREAU sa cresc mare! Mama o da iar pe gluma, sa cresc ca si Alice… sa-mi ramana hainele mici etc. etc.
“Bine, si daca o sa cresti mare, ce-ti doresti?”
“Sa ma fac polistist!”
“Aaaaaaaaaa………………………… De ce??……………..”
“Ca sa pot sa-ti dau amenda!”
“Ahaaaaaaaaaaaaa! Mie…?”
“Daa!!” Nu mai conteaza de ce. Important ar fi sa o pot pedepsi pe mami, nu?!?
Mai plang un pic, si aleg cartea urmatoare. Dumbo. Cand se termina lectura: “Mami, vreau si eu un elefantel!”
“Immm, pai nu prea se poate sa avem elefa…”
“Ba daaaaaaa, vreau si eu; sa cumparam!”
“Mami, dar nu putem cumpara chiar asa, ce ne trece noua prin cap…”
“Uaaaaaaaaaaaaaaaaaaau……………..uaaaaaaaaaaaaaaaaau!”
“Imm”, se gandeste mama, “ce neinspirata am fost, sa ma apuc sa fac <educatie morala> in aceste momente… Bine, uite cum facem: maine, am zis ca e posibil, daca doresti, sa nu mergi la gradi, mergi cu mine la Polus, am acolo o treaba… intram si intr-un magazin de animalute si intrebam, vedem ce raspuns aflam acolo… despre elefantei.”
“Dar eu nu vreau la Poluuuuuuuuuuus!”
“Vrei la gradi?”
“Nuuu!”
“Dar ce vrei?”
“Vreau sa stau acasa, sa nu merg niciunde.”
“Aha!”
“Si vreau asa: elefantel si mamica elefant, si tatic elefant, si bunici elefanti… Si stam cate 1ora-2 cu fiecare: 1 ora cu bunicii-elefant, apoi cu familia de elefantel cu tatic si cu mamica; si iar stam cu bunicii, si apoi iar cu mamica si taticul si elefantelul; si apoi cu Gabi elefant, si Steve elefant…” Delir.
Mama a inteles: de cca 2 saptamani am vorbit intr-una, mereu despre bunici, vreau la ei, la Baia Mare, imi este dor de ei. Am hotarat ca mergem vineri. Numar zilele pana atunci. Si mi-e dor de familie! Gabi si Steve sunt matusica si unchiul meu. Asa mi-ar placea sa stea lucrurile: cate-un pic, copiii sa stea si cu mamica, si cu taticul si cu matusica, si cu unchiul… si iar sa fie elefantelul cu mamica si taticul lui, si apoi iar bunicii.
*** Pilda?
Pai… Mami si-a amintit de povestile cu gradi, inceputuri de gradi (ale mele, ale altora)… cand plansul care exista = nu inseamna deloc ca e “rau” ca se intampla; si cand, apoi, lipsa plansului  = nu inseamna deloc ca “e bine”. Mie mi-a fost mai usor zilele trecute, cu un plans bun inainte de plecarea mamei, sa ma descarc, sa am serile mai impacate. Azi mi-a fost mult mai greu. Daca nu am putut plange inainte, descarcarea post-factum a fost mai dificila, mai indelunga, mai greoaie… Dar a fost. Am nevoie de asta. Si ma bucur ca reusesc sa plang/ sa ma “crizez” astfel incat sa eliberez o mare parte din tristete. Nu toata.
Mami a simtit ca in seara aceasta nu s-a sfarsit povestea cu Pomponul Dumbo si familiaJ. Vedem continuarea.