joi, 28 februarie 2013

Boli de gradi - virusul "antigradi"


Nu cunosc copil caruia sa ii placa, cu adevarat, sa mearga zi de zi la gradinita. Nu spun ca noua, majoritatii copiilor, nu ne place la gradinita. Si nu vreau sa vorbesc nici despre varste…  (Dupa 5 ani se mai modifica expresia. Asta nu inseamna ca intotdeauna se modifica si starea.) Dar in primii ani de gradi e intotdeauna mai bine cu mama. Cu tata. Cu… altfel decat la gradi. Daca gradinita e superba (!) cred ca copiilor le place sa mearga acolo,insa nu le place sa ramana acolo. Daca nu e superba (!), nu mai discut…
Nu am vrut sa vorbesc pana acum despre asta. Din diverse motive. Unele, sensibile pentru mine, altele sensibile pentru alti copii; altele, sensibile pentru mamici.
Cred ca este un mare mit acel copil care “vrea sa mearga la gradi si nu are nici o problema.” Cred ca toti copiii au la un moment dat o problema cu “a merge la gradi”. Pentru unii, problema pe care o au este evidenta: se manifesta direct, la fata locului, prin suparari si plansete la a fi lasati acolo. Pentru altii, problema este mai putin aparenta: se manifesta altfel, altundeva: acasa, cu rudele, bunicii sau strainii - prin iritabilitate si nemultumire; refuzuri constante;  somn intrerupt; “agatarea” de mama; refuzul cooperarii cu apropiatii sau cu indepartatii etc. etc. Este evident ca la varste mici toate aceste comportamente sunt mai “brutale” si totodata, mai greu de inteles, cand copiii nu se exprima bine verbal. Dar cu cat copilul a fost mai mult crescut in ideea “liberei alegeri pentru sine”, a “cunoasterii de sine” si a “liberei exprimari a opiniilor si optiunilor sale”, cu atat mai puternica va fi rejectia sa fata de Gradi. Gradi, in sensul a “ceea ce trebuie facut in fiecare dimineata”.
Daca eu - pana la 3 ani si un pic - am fost invatata ca in viata exista intotdeauna mai multe optiuni, ca exista libertate individuala si de alegere, acum stiu ca exista alta optiune decat Gradi; si voi manifesta comportamente care sa arate ca doresc sa apelez la cealalta “optiune”. De toate felurile: uneori plang; alteori devin “agatata” de mama; alteori ma imbolnavesc. Cred ca exista si virusul “antigradi”, pe langa multe multe alte tulpini de virusi. Adultii au inceput sa inteleaga somatizarea: exista depresia – ca forma de reactie la surmenaj/ tristete/ pierdere de sine – in job, postnatala etc.; exista raguseala/laringita – ca forma de reactie a organismului la “multele nerostite” ale persoanei. Si altele. Si nu doar pentru adulti, presupun...
Fara suparari, da?
******************************************************************************
Exemplu:
“BOLILE DE PIELE: apar datorită acumulării toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de tulburările hormonale. Problema pielei subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi, de a se deschide complet. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.
ASTMUL: iubire ascunsă, înăbuşită. Plâns suprimat. O femeie şi-a alungat fiica din casă. Aceasta a crescut, apoi s-a îmbolnăvit de astm, care nu a mai putut fi tratat cu medicamente. Când fiica a reuşit să-şi ierte mama, astmul i-a trecut.
COLOANA VERTEBRALĂ: este axul care poartă amprenta împlinirilor noastre, a blocajelor noastre şi a temerilor noastre, a refuzului de a evolua, de a iubi, a tuturor suferinţelor şi temerilor pe care acestea le generează. Durerea în coloana vertebrală este de regulă supărarea pe omul apropiat, pe sine şi pe soartă. Dacă amploarea supărărilor este mare poate să apară o deformare a coloanei, o fractură sau să se formeze cocoaşe.
CONSTIPAŢIA: ataşament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile. Nu vrea să facă loc la ceva nou. Trebuie să lase trecutul şi să meargă mai departe.”



Putem sa ne gandim la alte surse unde sa citim aceste lucruri, la alte moduri de a le gandi… dar asta e o varianta!
Atunci, ce-ar fi bronsita, ce-ar fi amigdalita, ce-ar fi otita?