Despre tachinarea tabuu-rilor
Pe fondul unor povesti cu
bebelusi, nou-nascuti (reali sau in povesti), intr-o buna zi de acum vreo 10 nopti,
mi-am redescoperit interesul pentru biberon. Un fost biberon de-al meu pe care
nu-l mai folosesc de la marea noastra despartire la 1,7 luni (ha!) era
utilizat in ultima vreme pentru bebeii mei din plus, plastic sau carpe. Dar,
acum 10 zile am cerut sa beau de acolo. Mama s-a uitat la mine, s-a gandit 1 sec, si-a spus
in minte fraza magica “e doar o faza” si mi-a dat apa…
Au venit bunicii in vizita.
Pregatire, in hol, de iesit in parc. Bunicul vede biberonul pe care il inhat,
cu apa proaspat pusa de mama.” Dar ce
esti tu? Bebelus… E rusine… Ce-o sa zica lumea?’ Eu eram doar incantata de
reactia de surpriza produsa.
Am baut si in parc. Nimeni nu si-a
aratat socul cu adevarat. Doar bunicul disconfortat.
La sosirea acasa, bunicul, povestind
catre mama: “Lalalalaaaaa… au ras copiii de tine!” Nu au ras. Dar eu eram tot
incantata, am ras cu bucurie de idea ca toti
copiii au ras. Si atunci, mama a simtit din nou, gandind: “Copilul acesta
poate ignora complet natural diferenta dintre “rad de tine” si “rad cu tine”.
Si nu pentru ca nu intelege diferenta. Ci, pentru ca poate”.
Mama intuieste corect. Copiii liberi
nu au “rusine” asa cum o cunosc oamenii mari. Copiii liberi nu traiesc rautatea
implicita din “rad de mine/ de tine”;
ei doar traiesc rasul ca un fenomen de veselie. Si atat. Rasul nu poate sa fie
rau.
 |
| Discutam cu acest Tunet Mic despre mersul zilelor... sa vedeti ce chestii minunate ii trec prin minte! |
Oricum, totul era in mintile
noastre: a bunicului (ca cineva “rade de mine”), a mea (ca erau rasete
generale)… Doar rasul meu si a rade erau pe bune!
Va trimit cateva rasete bune, aici mai jos:
 |
| Era cam racoare... Salina Turda acum 1 saptamana. |
Salute!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu