Nu cunosc copil caruia sa ii placa, cu adevarat, sa mearga
zi de zi la gradinita. Nu spun ca noua, majoritatii copiilor, nu ne place la
gradinita. Si nu vreau sa vorbesc nici despre varste… (Dupa 5 ani se mai modifica expresia. Asta nu
inseamna ca intotdeauna se modifica si starea.) Dar in primii ani de gradi e
intotdeauna mai bine cu mama. Cu tata. Cu… altfel decat la gradi. Daca
gradinita e superba (!) cred ca copiilor le
place sa mearga acolo,insa nu le
place sa ramana acolo. Daca nu e superba (!), nu mai discut…
Nu am vrut sa vorbesc pana acum despre asta. Din diverse
motive. Unele, sensibile pentru mine, altele sensibile pentru alti copii;
altele, sensibile pentru mamici.
Cred ca este un mare mit acel copil care “vrea sa mearga la
gradi si nu are nici o problema.” Cred ca toti copiii au la un moment dat o problema
cu “a merge la gradi”. Pentru unii, problema pe care o au este evidenta: se
manifesta direct, la fata locului, prin suparari si plansete la a fi lasati
acolo. Pentru altii, problema este mai putin aparenta: se manifesta altfel,
altundeva: acasa, cu rudele, bunicii sau strainii - prin iritabilitate si
nemultumire; refuzuri constante; somn intrerupt;
“agatarea” de mama; refuzul cooperarii cu apropiatii sau cu indepartatii etc.
etc. Este evident ca la varste mici toate aceste comportamente sunt mai “brutale”
si totodata, mai greu de inteles, cand copiii nu se exprima bine verbal. Dar cu
cat copilul a fost mai mult crescut in ideea “liberei alegeri pentru sine”, a “cunoasterii
de sine” si a “liberei exprimari a opiniilor si optiunilor sale”, cu atat mai
puternica va fi rejectia sa fata de Gradi. Gradi, in sensul a “ceea ce trebuie
facut in fiecare dimineata”.
Daca eu - pana la 3 ani si un pic - am fost invatata ca in
viata exista intotdeauna mai multe optiuni, ca exista libertate individuala si
de alegere, acum stiu ca exista alta
optiune decat Gradi; si voi manifesta comportamente care sa arate ca doresc sa
apelez la cealalta “optiune”. De toate felurile: uneori plang; alteori devin “agatata”
de mama; alteori ma imbolnavesc. Cred ca exista si virusul “antigradi”, pe
langa multe multe alte tulpini de virusi. Adultii au inceput sa inteleaga
somatizarea: exista depresia – ca forma de reactie la surmenaj/ tristete/
pierdere de sine – in job, postnatala etc.; exista raguseala/laringita – ca forma
de reactie a organismului la “multele nerostite” ale persoanei. Si altele. Si nu doar pentru adulti, presupun...
Fara suparari, da?
******************************************************************************
Exemplu:
“BOLILE DE PIELE: apar datorită acumulării
toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de tulburările hormonale. Problema
pielei subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi,
de a se deschide complet. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.
ASTMUL: iubire ascunsă, înăbuşită. Plâns
suprimat. O femeie şi-a alungat fiica din casă. Aceasta a crescut, apoi s-a
îmbolnăvit de astm, care nu a mai putut fi tratat cu medicamente. Când fiica a
reuşit să-şi ierte mama, astmul i-a trecut.
COLOANA VERTEBRALĂ: este axul care poartă
amprenta împlinirilor noastre, a blocajelor noastre şi a temerilor noastre, a
refuzului de a evolua, de a iubi, a tuturor suferinţelor şi temerilor pe care
acestea le generează. Durerea în coloana vertebrală este de regulă supărarea
pe omul apropiat, pe sine şi pe soartă. Dacă amploarea supărărilor
este mare poate să apară o deformare a coloanei, o fractură sau să se formeze cocoaşe.
CONSTIPAŢIA: ataşament, posesivitate, refuz de a
se debarasa de vechile scheme devenite inutile. Nu vrea să facă loc la ceva
nou. Trebuie să lase trecutul şi să meargă mai departe.”
Putem sa ne gandim la alte surse unde sa citim aceste
lucruri, la alte moduri de a le gandi… dar asta e o varianta!
Atunci, ce-ar fi bronsita, ce-ar fi amigdalita, ce-ar fi
otita?
