sâmbătă, 6 octombrie 2012

Primele zile de gradi

Ziua 3 de gradi
5 mai 2012


Cam asa simteam... Nu se vede? Uita-te la ochii mei, daaa, privirea... Nu, nu am plans mult, deloc mult, pentru cine ar vrea sa creada ca acesta este indicatorul de "bunastare" ii spun ca se inseala. Dar eram un pic... alienata.

Dupa Gradi, Joc de rol... Broken Cookie sau de'a Defularea



Ziua Mea

Am 2,8 ani. Si multe zile pline.

Mami ma ia de la gradi la 12,30, dupa masa de pranz; mergem in curtea gradinitei sa ne mai jucam un pic, asa ca de obicei. Incep un joc in care o invit:
“Haide aici, in casuta asta e magazinul meu, vreau niste struguri in punga mea”. O poftesc inauntru, apoi ” Nu inchide usa asa…”
“Bine, o inchizi tu” 
“Nuuu, nu vreau sa o inchid eu” 
“Bineeee"
“Uite, tu esti vanzatoarea, ai te rog, niste struguri?”
“Da, sigur, pofiti!”
” Nu din aia, din ceilalti mai inchisi”
“Ahaaa..” – zice mama...
“Dar nu sunt acolo, sunt dincolo, pe raft. Si nu-i pune asa, ci asaa…”
“Bine, arata-mi cum sa-i pun” zice mama care deja se prinsese ca jocul nu va fi foarte vesel. Eu cred ca stiam asta de la inceput, desi nu foarte constient.
“Uite, mananca si tu struguri de aici” si-i intind mamei causul palmelor. Ea mananca. “Dar nu asa, ci asa”, “Ok”, “Nu asa, ci din palma, nu de pe degetele”… si jocul continua cu variatiuni pe aceeasi tema… am apreciat ca mama nu a clacat, refuzand sa mai participe la un joc care parea sa nu ne fericeasca pe niciuna.
La inceputuri, cu luni in urma, asa facea: refuza sa continue jocul. Acum, continua cat de calma poate ea. S-a incheiat jocul, evident cu o oarecare frustrare din partea mea, mi s-a dat un timing de respectat, la 13 si ceva trebuie sa plecam, am ajuns la ultimele 2 minute, apoi 1 minut… gata, hai sa plecam. De aici, am iesit cu imbufnare pe poarta, cu mama deja presand catre masina, cu pusul grabit in scaun, suparare la coborare ca plasa mea nu statea cum trebuia si urlat in casa, la intrare, pe hol, in timp ce mama se spala pe maini [eu refuzasem, sigur]. Aveam deja alte motive suplimentare sa urlu, sa ma enervez? Nuuuuuuu, oricum, nimic nu fusese bine, din ceea ce facuse mama de la bun inceput. Desi, o asteptasem foarte vesela, la gradi, cantam, dansam, totul a fost ok, dimineata ne despartisem foarte bine… si atunci, ce s-a intamplat?
Sa mergem mai departe ...
Cum defulez prin joc de rol
Deja in casa. Mama o gaseste pe Alla [da, prietena mea cu parul rosu, de ata] trantita pe jos, in sufragerie, cu fata la covor. O ridica, o ia in brate, o mangaie, o alina: “Vaai, Alla, saracuta de tine. Ce s-a-ntamplat? Ai cazut? Ai cazut din leagan sau ai vrut sa faci gimnastica? Ce s-a-ntamplat?”
Eu: “Vaaaaaai, Alla, draga de tine, ce s-a-ntamplat?” Sa o alin, o mangai… “S-a lovit la cap! Da-mi-o mie!” O iau in brate, o alint. “Sa te dau cu o crema, speciala, buna-buna, o sa-ti treaca!” Si asa fac. Mama ma lasa sa ma ocup de Alla. Cand s-a linistit, i-o dau din nou, mamei in brate. Mama: “Bine, acum am sa te pun aici, in leagan, sa stai linistita”. Si apoi, mama se indeparteaza 5 pasi. Timp in caaareee…. Buuuuf! Alla cade din nou [aruncata de mine], cu fata la podea. O strig pe mama: “A cazut Alla!” 
Mama revine. Scena anterioara se repeta identic, o alin, o fac sa nu mai planga, mama o asaza in leagan. Apoi se-ntoarce cu spatele, si ma aude: “Uite, scriu aici pe foaie asa: Alla e suparata ca s-a lovit la cap; Mara e vesela; Radu e suparat; Bogdan e veseeel? Nuuuu, nu este. Patelina e vesela? Nuuu, nu e…” Si alti cativa colegi de gradi. Pare ca nici unul nu e vesel. “Immm”, simt eu ca se gandeste mama, "ce-o fi la gradi"?
Alla iarasi: Buuf! Se repeta totul. De 6 ori. Singurele diferente constau in: modul in care eu o alin si o tratez pe Alla: au aparut in poveste educatoarele mele de la gradi, asistenta care ne-a controlat azi si mi-a luat exudatul din gat [asa ca i-am luat si eu Allei], am tratat-o si cu solutie magica si i-am luat si caca intr-o cutiuta [cum a facut ieri mami cu mine] si l-am pus la frigider [la propriu! mami mi-a deschis usa frigiderului]. Dupa a 6-a cazatura i-am promis Allei ca o duc la culcare. Am mers in camera mea.  Mama: “Cine merge la olita?” “Alla! Si eu stau langa ea. Si am sa-ti citesc ceva, pana tu stai acolo sa faci un cacu.” Mama ne-a lasat impreuna, i-am spus Allei o poezioara… intr-un final, mama a grabit un pic povestea,  isi cam pierdea rabdarea, oricum, Alla nu a facut nimic la olita. Voiam teribil sa aman somnul, astfel ca mama a fost nevoita sa spuna: “Gata, acum nu mai avem nici un motiv sa nu ne culcam”. Si atunci, a inceput plansul, caruia i-am dat drumul. Nervos, urlat, sfasietor, tipat, plans tareeee. M-am racorit, m-am eliberat si am trecut linistita la cititul povestii si la somn.
Pe mine, povestea asta m-a ajutat teribil sa trec din nou, in modul meu propriu si controlat de mine, prin toata aceasta zi, in care eu m-am dus la gradi nu foarte vesela, am fost primita de asistenta cu un exudat, copiii nu erau foarte vioi nici ei, m-am lovit in curte la joaca etc. etc. etc. Stiu ca mama a avut la un moment dat tendinta sa opreasca jocul, sa o aseze pe Alla “defintiv” in leaganul acela si sa plecam la somnul de pranz. Ma bucur ca nu a facut-o.
           ……………………………………………………………………………………………………
Dupa somn, ne-am reintors in sufragerie si Alla <<a mai cazut>> de 2 ori din leagan. Am inchis jocul cand am simtit ca m-am curatat de toate reziduurile unei zile mai grele. Desi, apparent, cei din afara ar fi zis ca a fost o zi draguta, fetita s-a dus la gradi ok, nu  plans, a iesit de acolo vesela… si atunci, ce zi grea am avut?

Ziua Ta
Sa zicem ca Tu, mami, te-ai trezit de dimineata. Bine-dispusa, desi nu prea in chef de munca. Chiar ti-a trecut prin minte sa te duci mai intai la o cafea cu o prietena buna… si abia apoi sa incepi munca. Dar un telefon te-a convins ca nu e posibil, TREBUIE sa te duci la munca. Asa ai facut. Acolo, 2 colege cam imbufnate, una ca fiica-sa nu luase bacul, cealalta ca nu dormise bine azi-noapte; ai aflat ca altul tocmai a primit un preaviz si ca alti doi colegi sunt in concedii de boala. Seful nu e in toane bune si tocmai a bruftuluit-o pe colega ta cea mai apropiata, care este pentru tine si un model professional, in toate cele. Te intrebi cum o arata evaluarea ta, daca ea a fost astfel mustruluita??!!? Oricum, incepuse ca o zi draguta, dar prin birou plutea o stare de lancezeala, daca nu chiar proasta dispozitie. Ai avut si tu discutia cu seful, nu a fost rau, doar ca ti-a inrosit un pic raportul “asta nu se face asa”, “cealalta trebuie schimbata acolo”, nimic foarte grav, doar asa, cat sa mai ai de lucru vreo 2 zile in plus.  Si te intrebi ce-o fi cu cei doi colegi bolnavi, si oare cum sa o alini pe colega a carei fiica nu si-a luat bacul? Asa ca, la final de program, cand ti s-a sugerat ca ar fi mai bine sa nu mai porti rosu la birou, caci compania prefera culorile mai sobre – “din respect pentru client, nu de alta… si, oricum, ce te-a apucat, caci pana acum ai fost mereu in [apreciatele] gri, negru, crem, alb?”- deci, la final de program, ai simtit ca ai avut o zi proasta la munca. Si atunci, cand ai ajuns acasa si sotul te-a intrebat? “Cum a fost azi la birou?” ai explodat: “Ca naiba, cum sa fie? Dar, ce-ti veni, ca nu ma intrebi niciodata cum ma simt, a fost o zi normala… dar TU: ai cumparat vasul nou de WC despre care tot vorbesti de 1 luna? Si sa stii ca frana de la masina scartaie si acum, ai fost degeaba cu ea in service saptamana trecuta. Nu, nu am chef sa mananc si spune-i te rog, maica-tii sa nu ma mai sune cand sunt la birou, stie ca sunt mereu in discutii cu clientii si nu pot vorbi.” Te-ai gandit ca o discutie telefonica cu prietena ta cea mai buna ti-ar prinde bine, asa ca ai sunat-o. Doar ca ea tocmai ti-a povestit cu tristete cum casnicia ei se duce de rapa. Si atunci, cand sotul tau, surprins de starea ta, iti atrage atentia sa nu mai tipi, ca te aude suficient de bine si nici nu-ti sta bine nervoasa, te apuca plansul, gandind: “Acum am fost uracioasa cu el degeaba; oricum, ma mai iubeste cu adevarat?”.
……………………………………………………………………………………………….......
Eh, si eu la gradi intalnesc diversi oameni, copii, situatii, fiecare cu problemele lui: unul plange, altul tipa, altul musca, doi sunt certati, educatoarea e mai “moale”azi... Chiar daca pe mine “seful” nu m-a certat, adun si eu, din mediu, exact ca si tine, frustrari, pe care apoi incerc sa le descarc cum pot. Cel mai bun paratraznet: mama. Caci nu-mi permit nici eu, ca si tine, sa ma revars asupra strainilor, ci asupra celor mai apropiati si iubiti, care ma pot intelege si alina. Si, dupa ce revars si atac si ma cert, simt nevoia sa fiu luata in brate si sa mi se aratae iubire, sa fiu mangaiata. Uneori, simt nevoia sa plang amarnic, atunci.  Iar daca asta nu se intampla imediat sau, in schimb, sunt certata ca “nimic nu mi-e bine” , tot plang; plang, plang, plang, ca sa ma scutur de toate.
Nu trebuie sa se termine intotdeauna cu plansete. Uneori e foarte ok ca pot sa o cert pe mama, sa o invat ce si cum sa faca, sa o mai mustruluiesc un pic, si asta e tot, suficient sa ma descarc.

joi, 4 octombrie 2012

Statuile si Semaforul - Cum ajungi la tinta cel mai rapid posibil



Despre detensionare, putere, incredere si timp relaxat

Varianta 1
Cea care ajunge prima in varful scarilor are puterea sa se transforme in statuie, si o poate face si pe cealalta statuie.
Ajung in capul scarilor si inlemnesc intr-o pozitie caraghioasa: indoita, scalambaiata, iar mama, pe trepte, mai jos, e obligata sa inlemneasca si ea. In general, eu sunt prima, evident. Ajung in capul scarilor si strig: “Statuie!”, iar mama intepeneste. Apoi, mama se straduieste sa ma depaseasca ca sa ajunga ea in varful treptelor, sa ma prefaca in statuie. 

Jocul e mai vechi. Acum luni de zile doar eu castigam competitia "cine ajunge prima pe treptele de sus". Azi, spre exemplu, am lasat-o si pe mama sa fie prima, sa aiba ocazia de a ma inlemni. Si apoi, i-am cerut "Ma lasi pe mine sa ajung?". Daaaa, asta e fain la mami, cu ea pot de cele mai multe ori sa castig eu.
Cat de important este pentru noi, copiii, sa castigam aceste mici competitii explica altii, in cartile lor... spre exemplu, playful parenting :) (PP). Eu doar le confirm spusele.


Varianta 2
Cea care este prima are dreptul sa modifice culoarea semaforului: “Mergem, mergem, mergem… e rosu! Stai!” Intepenim amandoua. “Mergem, mergem, mergem… e verde!” Alergam amandoua, care e prima? Tot eu. Iar dau comanda: “E rosu! Stam!” “E verde! Alergam!” E o modalitate de a ajunge la tinta cat mai rapid posibil si intr-un mod mai amuzant decat “Mara, hai sa ne grabim, trebuie sa ajungem la cina si esti varza de oboseala!!!!”

Fa din armasar, tantar! si apoi, Invers


Joc de deblocare a crizei

Schimba vorba & ritmul (1)
Sa zicem ca suntem deja in relatii destul de incordate pe ziua respectiva, cand eu o dau in bara, parca vreau sa o intarat. Fac ceva de parca ii fac in ciuda mamei. Na, am traznit-o de pamant, dupa ce mi-a spus de vreo 10 ori sa am grija ca urmeaza sa cada. 
Se protapeste in fata mea: “Mara!  Tocmai ai facut asta, stii ca nu-mi place!” Tonul e grav, usor ridicat, fata serioasa, ma fixeaza in ochi. 
Si continua: “Asa ca acum” – si se arunca pe mine, deja vioaie, razand, luandu-ma in spate, pe umar, cu capul in jos si picioarele in sus, batandu-ma usor pe fund - “am sa te fac: sac de cartofi, sac de varza, sac de morcovi, sac de cartofi, sac de varza, sac de morcovi! Cine vrea cartofi?” “Am un sac de cartofiori/ Uiteee, chiar si morcoviori/ Am si un pic de spanac/ Ba uite, am chiar si un dovleac/ Am si o ceapa aromata/ Sigur o mancam-indata”.  
Ma rog, asta e gaselnita mamei, poate fi orice altceva care sa rupa ritmul si sa destinda, mai ales, surprinzand. Mie imi place statul asta cu picioarele in sus, cu capu-n jos. Acum nu ma mai surprinde “ca nou”, dar tot imi place.
Ea si-a spus “predica” in cele cateva secunde de gravitate, nici nu era cazul sa mai continue, oricum, stiam de la inceput. Si e bine ca nu a terminat in acelasi ton, nu am fi facut decat sa ne enervam.

Schimba vorba & ritmul (2)
Am varsat cana cu apa in bucatarie, pe jos, oarecum intentionat; sunt cam iritata, caci nu sunt bagata-n seama suficient, mama pregateste masa. Atmosfera este deja incordata, cu cateva ridicari de ton, chiar daca inca nu ne-am certat. 
Mama: “Mara! Ai varsat toata apa pe jos!” (stie ca nu a fost o greseala; e grava si protapita in fata mea). Cand imi vede expresia chipului se prinde ca nu are nici un rost si continua – acum pe un ton grav-in-gluma si alert, vioi: 
“Acum, se va face aici o adevarata baltoaca, se va umple cu pesti; si vor veni si broaste, si berze sa manance broastele, si poate si cocostarci si rechini sa manance cocostarcii, si noi… noi unde mai incapem in bucatarie? Hai sa stergem repede baltoaca, pana nu vin toti astia si nu mai avem loc la masa!”


Schimba vorba & ritmul (3)
Am avut o perioada, la 2,0-2,2 ani, cand in loc de a spune ”Mi-e teama de ceva!”  spuneam “Ma doare… dintele!” (cel mai adesea dintele). Nu ma durea dintele, exprimam, prin durere, frica sau nelinistea. Dar pentru ca am fost foarte luata in serios cu aceste dureri si aceste nelinisti presupuse, a devenit un obicei foarte frecvent sa spun “Ma doare dintele” si atunci cand voiam doar sa fiu luata in brate ca sa nu mai umblu pe jos… ma rog, aveam nevoie de oarece alinare, dar mama considerase ca e suficient cat am "discutat durerile de dinti” . 
Asa ca, la un moment dat a inceput urmatorul joc (atunci cand situatia era "usoara", nu atunci cand eram in crize de oboseala, stres etc.)

“Eu: Ma doare dintele.
Mama: De sus sau de jos?
Eu: De jos
Mama: Mic sau mare?
Eu: Mic
Mama: Gras sau slab?
Eu: Slab
Mama: Alb sau negru?
Eu: Negru
Mama: Inalt sau scund?
Eu: Scund
Mama: Patrat sau rotund?”
Etc. etc. etc.
Pana ne plictiseam, oboseam, uitam oricum de unde am pornit, nu ma durea dintele si starea era clar, imbunatatita. Se juca cu opozitiile, cred ca mi-a fost si util exercitiul asta, am invatat ceva:)


Praful magic


De criza, de atmosfera, de imbarbatare... :)

Praful magic il avem la noi, fie in buzunar, fie il luam la repezeala de alaturi (din iarba, din aer) si-l folosim repede, ca sa rezolvam o situatie. Presaram cu grija acest praf si orice greutate se rezolva. Uneori, de exemplu, este praf magic de alergat: trebuie sa mergem acasa, sa parasim parcul, si nu ne dam smulse; cu praful magic de alergat, pur si simplu ne apuca alergatul. Mai trebuie presarat si pe parcursul drumului, caci efectul e de durata medie, dar avem din belsug. 
Candva, aveam si o bagheta magica de alergat (un betisor de xilofon). Ea ne ajuta la fel de mult si ii facea chiar si pe copiii din parc sa alerge: era suficient sa le spuna mami: “Acesta este betisorul magic de alergat, Uite, Pfic-pfic!" catre ei si ii apuca fuga. Le placea la nebunie, dadeau rotocoale pe langa mama sa-i mai ating un pic, sa prinda iarasi aripi. 
Si mami a inceput sa primeasca praf magic de la o prietena, chiar prin sms, pe telefon; am auzit cand ii spunea tatei. Si ce bine i-a picaaaaat!
Asa ca, uite Pfic-Pfic! un pic de praf magic si tie!