Despre separare, nevoi, identificare
O femeie a primit o samanta buna de la sotul ei. Au sadit-o,
au ingrijit-o si au asteptat sa creasca. Sotul pleca de acasa si femeia ramanea
sa aiba grija de samanta ce rodea. A pus ghiveciul mititel la capul patului ei,
asa il avea aproape, putea sa vada cum creste, de ce are nevoie… plantuta nu a
intarziat sa apara. O uda, mai sapa pamantul, si ea dormea la capul patului.
S-a facut un copacel mititel, cat un degetel. Femeia il uda cu grija, mai
rascolea pamantul, il intorcea catre soare, avea grija de el. Si dormea
linistita langa el. A mai crescut copacelul, femeia a schimbat ghiveciul si i s-a
aprut ca nu mai e loc suficient, asa ca l-a mutat mai aproape de fereastra, sa
aiba mai multa lumina si ea sa-si poata odihni mai bine perna la capul patului.
Copacelul se facea voinic, ea il uda, il ingrijea, primea lumina de la soare,
auzea picaturile de ploaie pe geam… Si
crestea, crestea. Cand s-a facut cat un
brat si a avut nevoie de un ghiveci si mai mare, femeia l-a schimbat, i-a pus
pamant nou, l-a udat cu grija… si apoi s-a gandit sa il mute in holul casei,
acolo era mai mult spatiu, mai multa lumina si ea putea astfel si sa deschida
geamurile mai fara grija. Oricum, il vedea de cateva ori pe zi, ii vorbea la
fel de des, cu aceeasi tandrete.
Apoi a venit primavara. Afara era mai mult soare, mai multa
lumina, copacelul era mare deja, se putea bucura de toate astea. Asa ca, s-a
gandit bine femeia si l-a scos in gradina. Sa-l planteze, sa simta briza
vantului si ea sa aiba spatiu mai mult prin casa. In hol era deja prea mare,
nelalocul lui. Copacelului parea sa-I placa in noul pamant. L-a udat, l-a sapat
si l-a lasat cu soarele afara.
In primele zile, femeia s-a bucurat de mai mult spatiu in casa,
de gandul ca are un nou copacel in gradina, abia astepta sa vada ce-o fi cand o
fi mare… un copacel… o copacita? A mers la el dimineata, la pranz si seara, sa
se asigure ca-i place pamantul, apa, soarele, ca ii este bine acolo. Copacelul
parea ca prinsese aripi. Si mai tare se vedea cum crestea: frunzele se avantau catre lumina, verde crud
si plin de viata, tulpinita se ingrosa… si femeia ii vorbea dragastos cu gandul
la roadele lui din toamna.
Dar dupa cateva zile, femeia parca simti un gol. Se gandi,
la inceput, sa-si cheme barbatul mai aproape de casa, dar parca nu-I venea:
asa, era liniste, ea putea sa lucreze nestingherita, avea gandurile ei… incepu
sa mearga in gradina mai des. Era primavara fierbinte, simtea ca acolo se
racoreste mai bine. Si oare, copacelului nu-i era prea cald? Se gandea uneori
sa-i duca o umbrela mare, de soare… sa nu-l paleasca razele arzatoare. Sa-i dea
acum mai multa apa, sau mai des? Sa nu ramana uscat pamantul. Il curata de
omizi, sa nu-i strice frunzele verzi frumoase, ii afana pamantul de cateva ori
pe zi… ii vorbea, doar ca el nu putea raspunde, dar parca o intelegea, ca
intotdeauna. Era vesel si o primea cu bucurie. Dupa zile in sir in care il
vizitase de 3 ori dimineata, de 3 ori la pranz si de 3 ori seara, femeii incepu
sa i se para ca copacelul ei verde nu mai este la fel de vajnic: i se parea ca s-a cufundat cumva in pamant,
crengutele sale nu se inaltau direct spre soare, parea ca se coboara catre ea,
sa fie mangaiate… pamantul nu mai era parca atat de proaspat. Asa ca, femeia
isi indesi vizitele, sa poata avea grija si mai abitir de copacelul ei: il mai
uda, il mai stropea de gandacei, il curata de omizi si frunze uscate.
Dar copacelul parea din ce in ce mai lipsit de viata. Pana
intr-o buna dimineata, cand femeia il gasi trist, fara vlaga, cu frunzele
cazute si crengile aplecate, ca si cum s-ar usca.
“Dar de ce era trist copacelul, mami? De ce s-a uscat?”
L-am intrebat si eu, si mi-a raspuns asa:
“ As fi vrut si eu
sa ma bata soarele fierbinte direct in
frunzisul meu, fara umbrela de soare; sa pot si eu hrani omizile si sa simt
gandaceii si gargaritele pe tulpina si-n frunzele mele. Sa stiu si eu ce inseamna setea mare, cand
pamantul ti-e uscat; si vantul puternic, care-ti indoaie crengile pana la
pamant. Sa ma imprietenesc cu buruienile din jur... Cum sa cresti mare si puternic cand nu apuci sa cunosti toate astea?”
