miercuri, 31 octombrie 2012

Poveste cu Mos Ene si cei 3 Somni Inaripati: Somn Usor, Somn Bun si Somn Linistit


Inainte de somn

Era cu cateva zile inainte de Ajunul Craciunului. Mos Craciun si Mos Ene, ca doi prieteni vechi si buni ce erau, statusera de vorba toata ziua. Mosul cel Alb voia sa afle cat mai multe despre copilasii carora urma sa le duca darurile: cum dorm, daca dorm, cat dorm si alte d’astea. Asa ca, cei doi mosi prieteni aveau ce povesti. Asa au sporovait ei toata ziulica, band ceai si mancand turta dulce si uitand de vreme si de ceas… Pana cand, destul de tarziu in seara, era negru-intunecat afara, se aude-n geam:
“Cioc-Cioc Cioc-Cioc! Mos Ene, Mos Ene, ce faci? Ai uitat de noi? Lumea nu poate dormi!”
Ce se intamplase?
Mos Ene, luat cu vorba, uitase, in aceasta seara, ca e vremea de impartit praful de somn… Mosul iesi iute afara si le dadu Spiridusilor Somnului - Somn Usor, Somn Bun si Somn Linistit - saculetul cu praf de somn, sa porneasca la drum.
Si cei trei spiridusi ai Somnului au pornit pe la casele oamenilor.
Somn Linistit a intrat pe primul geam luminat care i se arata, de unde veneau zgomote si plansete. Un baietel racit, cu nas infundat si dureri in gat, incerca din rasputeri sa doarma, dar nu reusea… mamica lui statea langa el sa-l linisteasca, ba ii spunea o poveste, ba il tinea in brate, ba aprindea lumina, ba o stingea… nimic nu functiona, micutul era necajit si plangacios. Somn Linistit isi trecu palma usoara, cu o atingere de praf de Somn peste pleoapele baietelului si ale mamicii, si amandoi s-au asezat curand la somn linistit, in pace…
Somn Bun era la fereastra casei unei fetite tare zglobii, dar cu ochii rosii si suparata nevoie mare, caci ea nu gasea cu cale sa doarma, iar mama si tata o necajeau trimitand-o la culcare. Fetita era obosita, dar incerca din rasputeri sa se agate de marginile patului, sa nu stea linistita la locul ei.
“Nu vreau sa dorm! Nu vreau sa dorm!”
“Nu mi-e somn si nu vreau sa dorm!”
Si plangea, cu ochii rosii, de obosita ce era. Jucariile ei, pe podea, prin pat, erau speriate si obosite si ele, se gandeau cum or sa faca ele fata zilei de maine fara somn si fara odihna. “Haide sa ne culcam, maine nu o sa putem sa ne jucam, nu o sa avem energie si voiosie; nici nu crestem sanatosi, nici tu nu o sa te mai bucuri de noi!”, incercau ele sa o convinga pe micuta razvratita.
Somn Bun s-a hotarat sa o ajute nitelus, asa ca i-a atins pleoapele cu praful magic de somn; fetita cea zglobie zambi cu drag si se hotari sa puna capul pe perna… sa primeasca un somn bun. Astfel ca maine sa mai creasca un pic, sa fie mai mare si mai puternica, mai plina de sanatate si energie. “Dar nu vreau sa dorm muuult! Dorm doar un pic, un pic!” “Daaa, dormim doar atat cat trebuie”, au fost de acord toate jucariile.
Somn Usor se oprise si el la cateva strazi mai incolo. Doi fratiori, o fetita si un baietel se ciondaneau in camera lor. O bunica si-un bunic, o mamica si-un tatic se invarteau si ei, prin camerele lor, ba in pat, ba pe langa pat… toti cu ochii cat cepele de nesomn… baietelul se ascunsese sub plapumioara, incerca sa adoarma, surioara tragea de el:
“Haide, arata-mi si mie, cum se doarme?” Si iar il tragea, ba de nasuc, ba de urechiuse… “Cum se doarme, cum, cum? Eu nu stiu sa dorm singurica…”
“”Uite-asa, pui capul jos pe perna, inchizi ochisorii si gurita; lasi manutele si piciorusele sa se linisteasca… Haide, incearca! Si te gandesti la ceva frumos, frumos, la ce-ti place tie. Acum lasa-ma sa dorm, te rog, mi-e somn-somn…”.
Si fetita iar tragea de el, iar o striga ba pe mamica, ba pe tatic, ba pe bunica, ba pe bunic… Era o mare neliniste in casa…
“Haide, pune-te pe burtica, cum iti place tie… asaaaaa… acum lasa manutele linistite, lasa piciorusele nezbenguite, inchide gurita, fara vorbe si lasa-l pe Mos Ene sa te alinte…” o invata fratiorul ei.
In acel moment, Somn Linistit o mangaie pe fetita bland, pe pleoape, asa incat ea simti ca sunt grele-grele, pline de somn; manutele se asezara langa perna, si ea simti cat de usor si odihnitor poate fi sa te lasi purtat inspre somn…
Astfel, ziua de maine urmeaza sa fie mai linistita si mai usoara pentru toti copilasii care au adormit acum… si pentru parintii si bunicii lor… iar copiii se vor bucura de cat de puternici si plini de energie si sanatate sunt dupa un asa somn usor, somn bun si linistit!

marți, 30 octombrie 2012

Fata in oglinda


Noi la gradi avem un proiect de auto-cunoastere, ne jucam si cu Oglinda… ne privim, ne urmarim, cautam sa ne intelegem… etc.

Azi am discutat cu mami asa:
 “Azi, la gradi, am plans …”
“Ai plans? De ce?”
“Dupa mami…”
“OOoh, iubita mea… ai plans…”
[Nu am mai plans de mult timp la gradi, de aceea mama s-a cam surprins.]
“Eh, nu chiar am plans, ci doar asa, un pic, m-am necajit. Eram asa… si m-am uitat in oglinda, si am vazut fata aia… si Raluca m-a intrebat: <Ce e cu tine?>. Si eu i-am spus: <Vreau la mama>".

luni, 29 octombrie 2012

Acceptare, intelegere si presiuni sociale




Despre plans 

Era o vreme cand lumea isi imagina, vazandu-ma mereu vesela si "in forma", ca eu nu am momente proaste. Mama era intrebata: "Dar Mara mai plange cateodata?" Si, daaaaaa, Mara plangea de multe ori. Si pe vremea aceea - de pe la 1,6 luni e datata povestea- si pe vremea aceasta. Altii, apropiatii care ne cunosteau (tati, bunicii) ii spuneau mamei in vreo criza: "Vaaai, dar Mara este asa doar cu tine, nu face astfel cu mine/ cu noi!". O vreme, aceste chestiuni au fost tulburatoare pentru mama, caci se simtea confuza gandindu-se ca fetita ei "face crize" doar cu ea, ca tuturor celorlalti le arata o fata mereu "in toane bune"; ca poate este ceva in comportamentul ei gresit, care incurajeaza/ declanseaza aceste crize. In timp s-a obisnuit, iar dupa o vreme chiar a inteles. Aletha Solter ( vezi aici- http://www.awareparenting.com/solter.htm) si Otilia Mantelers (http://otilia-mantelers.urbankid.ro/ au facut-o sa inteleaga urmatorul lucru: copilul se descarca, de predilectie, cu cei foarte apropiati si cei care stiu sa ii accepte plansul si starile proaste. Daca este asa, e foarte bine. Daca se va descarca in casa, va fi mai liber si mai usurat afara. Nici tu nu te duci in parc sa-ti descarci frustrarile in fata necunoscutilor, si tu ai nevoie de un sot sau o prietena/un prieten ca sa defulezi... 
Prin atitudinea ei de acceptare, Mama m-a facut sa inteleg ca ea intelege. Cred ca au fost importante si toate micile detalii de atitudine, prin care ea a fost alaturi de mine, impotriva lumii. Ca de exemplu:


Amenintarile strainilor
Ei: “Vaaaai, fetita mare, nu e voie sa plangi!”
Mama: “E maaare, Mara, e maaare, ea stie… ca si oamenii mari mai plang cateodata!” sau “ Aaaa, nu e nimic, imi povestea ceva, suntem mai suparate, asa...”
sau
Vecinul, pe scara: “Daca nu urci frumos scarile [imi bagam degetelele prin grilaje, mama insista sa urcam] vin cu foarfeca si… hat!” (el credea ca o ajuta pe mama, sa faca urcarea mai usoara).
Mama: “ Vaaaai, ce gluuuuma! Mara stie ca nenea glumeste!”
sau
O Doamna Bunica/ Bona in parc: “Vaaai, fetita mare (2 ani), cu scutec, ce rusineee, tu trebuie sa faci la olita!”
Mama: “Eh, Mara stie ca daca mamica ei o lasa, e ok asa!”

Tantrumuri pe strada
Intr-o vreme, mama era specialista in “hai sa ne oprim aici, sa ne odihnim, sa ne linistim”.
Evident, cand eu refuzam, ma incapatanam, nu ne intelegeam... Trosc-pleosc, isi punea rucsacul/ bagajele jos si alegea o bordura- de predilectie- pe care ma invita sa stau alaturi de ea. Ma enerva un pic, caci aratandu-mi rabdare nu mai aveam de ce sa “trag inapoi” si nu aveam nici de cine sa trag, daca ea sta langa mine. Pana la urma, stateam alaturi de mama, ne luam la vorba, ajungeam in bratele ei. Uneori o impingeam, plangeam, urlam, refuzam. Dar, pana la urma, stateam. Mai venea cineva, ma intreba de ce plang (ba ca "nu e voie", ba ca "sunt fetita frumoasa si nu-mi sade bine" etc. etc.), mama ii explica linistita ca suntem obosite si flamande (vorbea la plural, NOI) (de obicei chiar asa e), ca ne odihnim… si atat. Mai gaseam o frunza, o ghinda, un betisor, si ne luam la vorba. Alta vorba.
Oamenii, daca vedeau ca mama nu da curs unor discutii despre "fetita ar trebui sa se opreasca din plans" ne lasau balta, sa ne rezolvam singure problemele. Ceea ce e normal si de dorit.

Ce simt eu in aceste chestiuni:
1. In acest fel, mama ma ajuta sa dezamorsez conflictul "strainii care ma cearta": cert e ca
binevoitorii se opreau din discutia nesolicitata, pe aceasta tema - de cele mai multe ori, discutii amenintatoare pentru mine.
2. Pe mine ma relaxa ca mama era de partea mea. Imi dadea confortul necesar, intr-o situatie de stres. Uneori am mai vrut ca ulterior sa mai aprofundam temele: despre nenea cu foarfeca, de exemplu… sa mai aud o data spunandu-mi-se de catre mama ca “era doar o gluma proasta”.
3. Pe termen lung, comportamentul si atitudinea ei m-au ajutat sa inteleg ca mama ma intelege. Si e singura care face acest lucru complet (in punctele esentiale, unele ii mai scapa si ei:)).

Unele dintre aceste probleme au disparut (nu mai am probleme cu scutecul, cu olita; am invatat sa-i ignoram mult mai usor pe cei care vor sa nu auda plansul meu etc etc.). Dar nu toate. Eu plang si acum, de multe ori, la despartirea de mama - cand pleaca ea, nu cand plec eu - chiar daca raman in casa cu tata. De ce? De cele mai multe ori, ca sa ma descarc de sentimentul neplacut al plecarii ei. Alteori, ca sa ma descarc de alte sentimente neplacute, mai vechi sau mai noi. Nu conteaza. Important este ca ea sa accepte plansul meu eliberator din acele momente, sa ma tina in brate si sa ma aline, sa-mi spuna ca ma intelege si ca se intoarce repede. Evident, nu dureaza mult, plansul meu. Si nu este realmente o trauma. Vad plecarea ei ca pe un bun motiv sa plang, sa descarc diverse. Aici, Otilia Mantelers si Aletha Solter au ajutat-o teribil pe mama, ceea ce m-a ajutat pe mine. Multumim!


joi, 25 octombrie 2012

Dialoguri intre Fiica si Mama


Din intelepciunile mele, cam la 2,9 luni

Cum sa le explici mamelor, astfel incat sa inteleaga... Unele din aceste “intelepciuni” J nu sunt decat preluari. Evident. Doar ca in anumite alte momente, Mami uita ce-a spus. Asa ca, atunci, eu i le reamintesc.

  1. Inainte de culcare; refuz sa ma pregatesc de somn. Dupa muuulte incercari:
"Mama: Maara, iar ne certam… Chiar vrei sa ne certam zilnic?
Eu: Nu.
Mama: Atunci cum facem, sa nu ne certam zilnic?
Eu: Ne ascultam una pe alta!”.

  1. Inainte de gustare, eu sunt foarte flamanda, mama grabita (sa plece din casa in 20 minute):
"Mama: Iubita, mancarea e gata, trebuie doar sa o incalzesc, ai rabdare…
Deja aratasem ca nu am rabdare. O strigam, o intrebam unde e mancarea, ca un papagal, in timp ce “molfaiam” in maini o plastilina.
Am lasat sa-mi scape un tipat de nervi: ascutit, puternic, dar scurt si frustrat.
Mama s-a speriat, a tresarit langa aragaz, s-a intors la mine:
Mama: Mara, ce e asta?!? Asta inseamna ca chiar nu mai ai nici un pic de rabdare?!?
Eu: Mai invat.
Mama: Ce inveti?- intreaba mama, uitand-se la plastilina - credea ca are legatura.
Eu: Sa am rabdare.
Mama: Iubita mea… tu stii ce ai spus?
Eu: Da.
Mama: Ce ai spus?
Eu: Ca invat sa am rabdare."

P.S. Voi o faceti? Adica, invatati constient sa aveti rabdare?

  1. Mami tipa ceva, nu foarte tare, dar deranjant.
Eu: “Mami, daca tipam nu ne auzim, trebuie sa spui <te rog frumos>”.

La 2 ani – ai mei- mama si-a lipit pe dulapul din bucatarie asa:
***  O inimioara verde cu: NU TE ENERVA! NU TIPA!
***  O steluta verde cu: TACI/ RESPIRA/ NUMARA/ PAUZA! 
Au ajutat-o?
Mmmdddaaaa, a mai tipat, s-a mai enervat,  dar eu am simtit ca a contat faptul ca le avea mereu sub ochi; si a invatat cu ele si datorita lor sa-si inghita primul impuls. Si, a invatat ca poate sa ceara PAUZA! Pentru ea insasi. Mai mult decat faptul ca ma linistea pe mine, aceasta declaratie : “Pauza!” era de natura sa o linisteasca pe ea insasi.

miercuri, 24 octombrie 2012

Jocuri terapeutice - despre putinta & ne-putinta


De defulare

Aceste jocuri au inceput cu multe luni in urma si acum variantele sunt mult imbogatite, dar baza porneste de aici:

Varianta despre Suparare, necaz

“Eu: Esti suparata?
Mama: Nu, nu sunt suparata…
Eu: Ba esti suparata, plangi!
Mama: OOOOOOhohohooooo, sunt suparata ca nu am reusit azi-noapte sa dorm foarte bine si acum mi-e tare somn! [sau, in alte cazuri, ii e tare foame etc. etc.]
Eu: O managai. Haide, am eu grija de tine, o sa dormi/ mananci imediat, iti trece…”

Varianta despre Ne-putinta, ne-stiinta

“Eu: Nu stii sa faci asta? [sa zicem ca mami vrea sa taie cu foarfeca, sa se pieptene etc. - ceva ce tocmai intentiona sa faca].
Mama: Immm…  Nu stiu, da, cred ca nu stiu…
Eu: Vrei sa te-nvat eu?
Mama: Daaaaaa! Cu ton rugator, ca o prostuta neajutorata.
Eu: Haide, te-nvat eu, nu mai fi suparata, nu mai plange, uite-asaaaaaa se face…”
Ce bine e sa te simti puternic, in forma!

Varianta despre Durere
“Eu: Te doare burtica?/ Nu ti-e bine?
Mama: Daaaaaaaa, cred ca mi-e foame, ma doare burtica de foame..
Eu: Uite, iti dau o pastiluta/ un praf magic/ punem un plasture etc. si-ti trece. Gata, nu mai plange.”

Jocul de-a alinatul mamei ma ajuta teribil sa ma scutur de ceea ce m-a suparat/ frustrat/durut pe parcursul zilei. Acum il jucam cu dexteritate, repede-repede, in diverse combinatii, cu alte jocuri etc. Dar e important ca mama a stiut sa ajunga in acest punct, in care acum ii propun eu direct sa-l jucam si stiu exact ce vreau sa se-ntample-n joc.