Am realizat ceva.
Ca marea Diferenta intre adulti si copii este capacitatea
lor de a fi prezenti.
Adica, daaa, este banal… dar eu tocmai am realizat cata
frustrare produce aceasta ne-Prezenta
in vietile oamenilor mari. Si in vietile oamenilor mici. Si ca este o bariera intru
intelegerea noastra deplina - oameni mici si oameni mari.
Faptul ca mintea oamenilor mari este mereu aiurea, prea
putin “de fata”, ne creeaza tuturor iritare.
Ca ceea ce copiii fac in mod firesc,
natural, pentru oamenii mari este foarte greu de realizat, dificil si dureros. Si am mai inteles ca noi, cei mici, putem sa-i
ajutam si sa-i ghidam, cu adevarat, pe cei mari, in acest exercitiu de prezenta,
concentrare si constientizare. Asta, daca isi doresc si ei, cu adevarat.
Cred ca cateva idei de ajutor ar fi sa:
1. Va setati momente de joaca.
Daca va e greu sa va jucati cu copiii, pe podea, de exemplu,
caci aveti sentimentul ca oricum, va jucati mereu, si cel mic tot nu e multumit:
initiati partide de cate “10-15 minute doar pentru joc”. Anuntati-l pe cel mic,
faceti astfel incat aceste minute sa fiti cu adevarat linistiti (sa nu fugiti
la oala fierband, sa nu raspundeti la telefon… etc.). Si sa incercati sa fiti
cat mai linistiti cu voi, cu jocul, cu copilul, cu o stare de bine, fara mintea
care ar spune ca… si hainele trebuie puse la spalat!
2. Va
impacati cu ceea ce aveti! Ha!
Adica, noi, copiii suntem in general complet absorbiti,
multumiti si fericiti cu ceea ce facem noi, cu treaba noastra, cu munca
noastra. Adica, cu jocul nostru.
E greu sa gasesti aceasta satisfactie si impacare in viata
oamenilor mari. Daa, mama nu poate fi foarte fericita sa iasa pe usa catre serviciul
ei, cand cel mic, la 1 an jumate plange neconsolat cu bunica, bona, etc. Well,
dar daca asta e situatia reala-data, ca mama chiar trebuie sa plece, atunci cel mai intelept cred ca este sa se “impace
cu ceea ce are”. Nici pe mine, Copilul, nu ma face fericit aceasta situatie, in
fiecare moment, adevarat. Dar, dupa plansul neconsolat, cand voi trece in joc…
eu pot sa stau cu mine, cu jocul, cu adevarat traind in si pentru acest joc. Iar
cand va veni momentul ca mama sa se intoarca acasa, voi trai complet prezent in
plansul dedicat eiJ
Dar nu ma voi gandi toata ziua la “ce
tare voi plange cand va veni mama si-i voi arata ce tare ma doare ca ea pleaca”.
*********************************************************************************
E greu pentru mine, Copilul, sa
gasesc pacea cand cei din jurul meu,
parintii sau apropiatii nu o au cu ei. Nu vreau sa dorm, vreau sa ma joc. Dar
merg la somn, intr-un final, accept, sunt impacat cu aceasta stare. Vreau sa trec
deplin si complet in somn. Dar simt langa mine, dintr-o data, o unda care
strica armonia. Este mama, care desi se preface ca doarme sau ca e linistita,
ca e langa mine, imi transmite in toate modurile posibile, non-verbal -
respiratie, miscare, gand - starea ei de
“in alta parte”. Mama nu este acolo, cu
mine, mintea ei este la bucatarie, la filmul pe care si-l propunea in seara
asta… la o lectura pe care n-a facut-o… nu e deloc impacata, ba e chiar frustrata…
Si eu ma trezesc, sunt bruiat, nu pot sa cad in somn deplin. Si ea se simte si
mai frustrata…
*********************************************************************************
Si maine, la fel…
Uite, cum facem.
Om Mare, uita-te la mine, Copilul… cum ma joc cu masinuta…
cum invart zornaitoarea, cum ma spal pe maini… fara graba de a termina, de a
ajunge altundeva, de a trece mai departe. Da, am pornit sa spal mainile, ca sa
merg la masa. Pe parcurs, am vazut cutia de langa sapun si o spal pe ea, am
uitat de maini. Dar aceasta activitate ma absoarbe, sunt incantat si fericit cu
ceea ce fac eu acum: spal cutia de pe marginea chiuvetei. Din cand in cand,
poti sa exersezi o asemenea stare de stat
cu tine: negraba, lasat lucrurile sa curga sau lalait. Cum ar zice Oamenii Mari.
Ah, stiu ca oamenii mari au transformat toata povestea asta
intr-o complicata filosofie, psihologie sau terapie… cu nenumarate ramificatii,
cu motto-uri de viata, cu termeni complecsi Mindfulness, Carpe Diem, awareness,
or mai fi si altele. Sunt foarte ok, caci se pare ca mintea oamenilor mari
chiar nu mai poate trai aceasta prezenta fara
ceva ajutor, de undeva. Sugestia mea este ca Copilul de langa tine te poate
invata primii pasi. E langa tine, nu doar in cartile de pe raft.
