Joc de rol
Personajele de poveste sunt, pentru mine, nu doar fapturi
miraculoase J
ci, cu adevarat, prieteni la nevoie.
La nevoie…
La mare nevoie, un vant teribil se isca, si Dorothy e luata
pe sus, fuga-fuguta, “Sa-l prinzi si pe
Toto, Dorothy!”, mai apuca sa strige Mama… si uite asa, din parc te
trezesti, in vijelia asta teribila, ca ajungi (aproape) acasa…
Cand toboganul sau burlanul din parc devin Scorbura
Falnicului Stejar, prin care Alice se scurge direct catre casuta Iepurasului
celui Alb, atunci si Mama-Iepuras care asteapta la baza scorburii si copilasii
din parc devin fapturi mult mai agreabile mie… si eu mai agreabila lor J
Alice in Tara
Minunilor este printre favoritele mele. Sa vezi! Tot asa, la nevoie, ma pot
face mica sau mare, ca Alice, dupa nevoi! Stii, “Alice ba crestea, ba se pipernicea”
si eu, la fel (nu pronunt corect “pipernicea”, dar stiu eu cum se face!) De
exemplu, cand “ma pipernicesc” vreau in brate, mai am si un deget la supt in
gura, nici nu mai stiu sa vorbesc bine, uneori… Si, in loc de lungi explicatii,
e suficient sa spun “Mami, Alice se piperniceste!”
si mama intelege. Ce? Ca am nevoie de ASTA.
Pe de alta parte, Dorothy are papuceii magici care o duc
unde vrea ea… iar pe drumul lung pana la Vrajitorul
din Oz gasesti tot ce-ti trebuie: ba cu minte, ba fara minte; ba cu inima,
ba fara inima; ba cu curaj, ba fara curaj. Si daca ai la indemana si vreo
bagheta magica, poti sa te servesti cu ce vrei:
“Mami, hai cu mine, nu
pot sa ma spal singura, mi-e fricaaaaaaaa…”
“De ce ti-e frica?”
“De cutia din baie, eu
nu am curaaaaaaj………” (spusa asa, pe un ton anume, mama stie imediat cine este “fara
curaj”).
Sau
“Mara, nu ai inteles
ce ti-am spus adineaori?
“………………………... “
“Mara, vrei sa repet?”
“………… Nu inteleg, ca
eu nu am minte”.
Se dezumfla… mama nu prea are ce sa zica-faca… ca de, nu
contrazici asemenea personaje, nu?
Evident ca e
reciproca, mama se foloseste la fel, de toti prietenii mei, cand are nevoie de
ei, si ei nu se supara.
Mai imi place tare sa imi citeasca povestile chiar ei
insisi: astfel, Abott, magarusul meu din textil imi citeste – din poala mamei –
Cantaretii din Bremen sau Dorothy cea mica imi povesteste ea,
din carte, intamplarile drumului pana la Vrajitorul
din Oz.
In rest, mai poti obtine cate un favor special daca esti Cenusareasa si ceri: “Mami, vreau sa spal pe jos!”. Pe
Cenusareasa, mama nu o refuza, pe mine m-ar refuza, daca ea nu e pregatita
pentru asta… Dar cand Cenusareasa a terminat cu dulapurile si vrea sa-si
continue munca, mamei i se rupe sufletul sa strice frumusete de rol, asa ca aduce
galeata si mopul!
Deja va imaginati restul… nu mai povestesc.
Mai imi plac tare tare Cartile Lucia Muntean; desi nu mi-au oferit personaje de zi cu zi, am invatat multe multe si cu mult mult drag stau cu ele. De la ele mi se trage un numarat teribil, foarte frecvent, a aproape orice: boabe de struguri, felii de paine etc. "Daca mai vine una, cate sunt?", "Dar daca pleaca una?"
O singura poveste va mai spun, una de o frumusete trist-ciudata:
Copacul cel Darnic. Cu ea am invatat
diferenta intre Darnic si Harnic. Dar nu asta e idea. E un lucru acolo, pe care
nu l-am inteles, i- am intrebat si pe mami si pe tati: “Dar daca Copacul il iubeste pe Baiat, Baiatul de ce vrea sa plece? Nu-i
place unde este ACUM?” Cred ca oamenii mari nu stiu sa se bucure de ACUM,
asta e. Mami si tati au fost cam incurcati, mi-au explicat ei ceva, dar eu tot
nu pricep. “De ce nu-i place unde este ACUM?”
