Joc pentru "deblocare"
La 2,4 luni m-am dus la gradi. [ A
se citi: cresa]. M-a afectat, da. Desi nu am plans teribil. Mama chiar s-a uimit ca nu a ajuns sa planga deloc. se astepta.Ma urmarise, si daca a vazut ca nu pare dramatic, nu i-a venit:)
In prima saptamana m-am suparat pe mama, eram
maraita, scheunata, iritata, i-am spus ca sunt suparata ca m-a lasat acolo… o
mai loveam, dormeam mai prost [nu am dormit niciodata “bine”, oricum], ma agatam de ea.
Intr-una din
zilele acelei saptamani, ma uitam cu mama la un balet, pe youtube, London Children’s Ballet, Snow White. Superb. Mamei i-a venit o idée.
Am mers in camera si am dorit sa dansam balet. Mama a pus muzica. Faceam asta deja,
de cateva saptamani, dansam balet cu mama. De data aceasta, mama mi-a sugerat
ca as putea sa fiu Regina cea Rea, daca doresc. Am tras Cortina [draperiile] si
m-am pregatit. Am iesit intr-un dans nebun, sfasietor. Cel putin, asa l-a
prezentat mama amicelor ei, cand a vorbit cu ele despre asta [nu de putine ori,
caci era impresionata]. Dansul - fara vorbe, cu miscari de “rafuiala” [caci
Regina cea Rea se certa cu oglinda, suferea ca nu este cea mai frumoasa, era
nervoasa pe Alba ca Zapada], cu spasme si aruncari – m-a ajutat teribil. L-am
repetat de cateva ori atunci. L-am repetat si-n zilele urmatoare. Apoi,
treptat, supararea mea si angoasa gradinitei fara mama s-a mai spart, am facut
din ea cioburi-cioburi- ca Regina cu oglinda- cioburi pe care mi-era mai usor sa
le matur, sa le inlatur. Astfel ca, in zilele care au urmat am renuntat la
rolul Reginei, am devenit usor-usor Alba ca Zapada, care se ineaca cu marul-
mama era printul frumos care ma salveaza. Apoi, mama a devenit Alba ca Zapada, care se ineca si,
implicit, eu o salvam, fiind printul cel frumos. E adevarat, a durat cam o
luna, pana am rarit si apoi, uitat, de jocul asta. Intre timp, de cateva ori pe zi o puneam pe
mama fie sa se inece, fie sa ma salveze – si asta, oriunde ne aflam: acasa, pe
strada, in parc… Ii spuneam: “Hai, lesina!” Si ea stia, gata, trebuia sa ia
marul sa se inece. Se arunca pe jos - la inceput, apoi a fost suficient sa se
aseze gugu, pe-o lateraa… eu veneam si o salvam.
Asta nu a insemnat ca nu am mai
fost deloc suparata ca “ma lasa singura la gradi”. Nuuu. Ci doar ca mi-era mult
mai usor sa scot supararea din mine, fie simtindu-ma salvata, fie simtindu-ma
puternica, capabila sa o ajut eu pe mama.
