Acum sunt fetita mare! ..... Cu spaime si frici de fetita mare!
1. De poimaine dorm la Gradi!
Era cam 14 ianuarie 2013 - prima mea zi de dormit la gradi.
Asta dupa cca 8 luni de gradinareala. Aveam deja 3 ani si aproape 1 luna. S-a
petrecut destul de… surprinzator. Pentru mama. Pentru mine a venit la pachet cu
experientele de fetita mare. Deja auzeam, de multa vreme, in jurul meu ca sunt “fetita
mare”, ca “copiii mari fac” diverse chestii… Mama ma pregatea si pentru
dormitul singurica, cu tot felul de povesti – gandindu-se ea ca va veni si
vremea cand o sa dorm si eu cu adevarat, singurica in patutul meu. Pana atunci,
adormeam cu ea, ma trezeam de muuulte ori pe seara si nu mai voiam decat cu ea
sa dorm… asa ca, mama tot povestea, cum o fi cand eu dorm singura, cum dorm
alti copiiJ. Am
vazut de cateva ori, in gradi, cum se pun in pat copiii la somn, inainte sa plec
eu acasa, dupa pranz… In saptamana dinainte de 14 ianuarie i-am tot spus mamei:
“Si eu o sa dorm la gradi…” “Cand?” intreba mama. “Poimaine”- raspundeam eu. “Poimaine”
era o zi , din punctul meu de vedere, nici foarte foarte apropiata, nici foarte
indepartata. Caci, ce insemna poimaine, exact, habar nu aveam. Asa ca, mama m-a
auzit, o zi, m-a auzit inca o zi… Imi raspundea pozitiv. “Sigur, o sa aducem
pijamalele!” Eu voiam sa am si eu patutul meu, sa fac si eu ca alti copii. Asa
ca, simtind asta, intr-o vineri, mama a declarat, “Luni, peste 2 zile, cand
revenim la gradi, e poimaine!”. Si asa am facut: luni m-a anuntat ca e
poimaine, m-a pus sa reconfirm daca vreau sa dorm la gradi, luam pijamalele…
etc. da, voiam. Si da, am dormit ceva.
Am dormit si luni, si marti… dupa-amiezile, acasa, i-am
facut mamei cateva broken cookies… frumusele! Marti seara eram deja plina de
Nuuuuuuuuu-uri revarsate pe capul ei. Asa ca, s-a impus o pauza. Miercuri, dupa 2 zile de dormit la
gradi, am luat pauza. Am stat amandoua acasa, ne-am “reconectat”. Si am
continuat joi+ vineri- de dormit la gradi.
Am fost incantata, desi plina de excitementul noii
experiente, cu bune si cu rele. Aveam si eu o pijama de aratat, stateam la taclale, la culcare, la trezire… Au fost zile ca am dormit peste 1 h, au fost
si zile ca am dormit 20 minute. Per ansamblu, de bine.
Am continuat-o tot asa, inca 2 zile din saptamana viitoare,
luni si marti. De miercuri, 23 ianuarie cam stau pe acasa! M-am racit si… de
atunci, cu vreo 2 pauze de cate 2 zile, sunt tot racita! Zau, asa, toate au un
sens, exista o legatura, Universul are armonii si cand nu le are… sunt diz-armonii!
Eu am avut o perioada de diz-armonii – cu mine, cu Universul!
Dar experienta dormitului la Gradi, asa, in termenii mei, m-a facut mai puternica, mi-a dat incredere in mine.
2. Intre timp:
Am ajuns cu totii in
dormitorul matrimonial! Desi cu o noua experienta la activ, aceea de”
fetita mare” care a exersat dormitul la gradi - “Daaaaaaaaaaaa, pot si eu!”,
asta nu a facut o schimbare in acelasi sens acasa. Ba din contra. A ajuns toata
lumea la concluzia ca dormitul in comun pare sa fie singura varianta, astfel ca
mama si tata sa se mai vada searaJ,
si tata sa nu doarma singur, mai mereuJ
Asa ca, de atunci, dormim cu totii si ne-am dat seama ca spatiul
e suficient, ba mai incap si altii: si Bibi, si Alla, si chiar si Alec, daca e
cazul. Si Thea, cateodata…
Mama citise undeva asa: “Live like there’s no midnight!”
Semneaza: Cinderella. Eh, s-a gandit ea cateva zile la chestia asta (avea
o relevanta pentru noi: eu ma trezeam obligatoriu la ora 24”, cand verificam
daca mama e cu mine in pat – asta dintotdeauna, dupa ce am terminat cu
bebeluseala, alaptatul, etc. etc. ); apoi si-a dat seama ca s-a rezolvat.
Trezirile mele, inclusiv trezirea obligatorie de la ora 24” nu mai au loc. La
ora 24’’ dormim cu totii!
3. Intre timp:
Am devenit mult mai “agatatoare” de mama… Am re-exersat
anxietatea de separare. Cu nuante noi si
la cote noi.
De 2 luni sunt in total cca 5-6 zile cat am fost la gradi,
cam 2-3 zile de vro 2-3 ori. Din ele, am mai dormit acolo: in mare, pentru ca
mama asa a directionat lucrurile. Dar eu nu mai doream efectiv. Diminetile de
despartire au ajuns la cote de anxietate pe care nu le avusesem nici in primele
mele saptamani de integrare. Cu o fetita agatata de gatul mamei, strangandu-i hainele
in disperare… . In rest, am tot bolit: nimic foarte foarte grav, dar suficient sa
ma tina pe-acasa - niste laringite usoare, niste tuse convulsive, o data , de 2
ori, de 3 ori…
Nu, nu doar dormitul la gradi a fost cauza acestei
exacerbari de anxietate. Si a bolitului meu. Nu! Intre timp, acasa am simtit stres
in familie, o anxietate pe care nu am inteles-o… da, parintii ar confirma ca a
fost o perioada grea pentru ei; si, evident, s-a simtit si pentru mine, in
diverse chipuri. Au fost zile in care m-am aruncat de gatul mamei, declarand
iubitor cu pupici: “Nu vreau sa ma despart de tine!” Asa, fara sens aparent,
caci mama nu pleca niciunde, eu nu plecam, tata nu pleca, nimeni nu pleca si nu
se despartea… chiar in acele ore.
4. Intre timp:
A inceput “jocul de-a gradi” la domiciliu. Intr-o noua forma
(caci mai sunt altele, povestite aici…).
Revin sa va povestesc noul joc.
5. Intre timp:
I-am spus tatei, inaintea unei plecari de-a lui (el pleca
mereu-mereu, cu avionul. Si statea prea putin cu mine.) I-am spus intr-o seara,
pe cand isi lua La Revedere de la
mine, caci urma sa zboare dis-de-dimineata: “Tati, nu pleca!” Si mamei, ii
spusesem mai inainte: “Sa nu plece tati!
Mi-e frica!” “De ce ti-e frica, puiule?”
“Mi-e frica ca nu se mai intoarce!”.
Mama s-a tulburat, l-a chemat pe tata… Tata s-a tulburat si el. Cum-necum, de
atunci, tata nu a mai plecat. Ce forta au cuvintele! Cuvintele magice… Una calda, alta rece – s-a imbolnavit si el,
cu mine!
6. Intre timp:
Incercam sa ne punem pe picioare, sa mergem iar, cu totii,
la GRADI! Daaaaaaa, Bibi a declarat ca i-e dor de Gradi! Si eu simt ceva.
7. Intre timp, oare ce mai face mama?
