Rasul si Ziua Pijamalelor

Cata nevoie avem sa radem, zau asa! Si cate motive avem... chiar sa radem gingas de noi insine!

"Mami, eu te iubesc oricum esti tu!"

Asa i-am spus azi mamei. Si i-am mai spus candva, exact acelasi lucru. Azi a fosta 2-a oara. Si mama, acum, se intreaba: "Oare chiar a vrut sa zica ce a zis?" Adica... Vedeti, ce bine o cunosc eu pe mama?

Oare i-am zis pentru ca ea astazi a fost cu “ceva toane”? Sau, as vrea sa aud si eu exact la fel, la fel: te iubesc oricum…?!?

*****************************************************************

Duminica, la noi, a fost Ziua Pijamalelor, din nou. Adica, am stat toata ziua in pijama. Am plecat cu pijamaua afara. Am revenit cu pijamaua din parc. M-am culcat de pranz cu pijamaua murdara. Etc. Daaaa, stiu, nu e foarte igienic! Dar nu se moare din atata!

Ziua Pijamalelor a fost initiata de mama candva, dupa 3 ani… deci acum cateva saptamani bune. Dupa cerinte repetate – si nesatisfacute- de a trece in hainele de zi, intr-o buna dimineata, mama a schimbat tactica: “Buuuuuun, atunci initiem Ziua Pijamalelor! Asta inseamna ca poti sa stai in pijama cat vrei tu, astazi, daca asta iti doresti. Dar daca diseara, de exemplu, nu mai ai pijamale curate – caci, din cate stiu eu, celelalte sunt in cutie, la spalat- si vei dori, le vei spala singura. Esti de acord?” Raspuns: “Daaaaaaaaaaaaaaa!”. Asa a inceput Ziua Pijamelelor. Nu, inca nu am ajuns sa-mi spal singura pijamalele, daca va intrebatiJ.

Nu am abuzat de Ziua Pijamalelor. Duminica a fost doar a 2-a oara. Dupa primul episod, as fi vrut si in ziua urmatoare, dar atunci mama mi-a explicat ca nu ar mai avea nici un farmec  Ziua Pijamalelor daca ar fi in fiecare zi; si am fost de acord.

Aceasta este pijamaua de acum 2 zile. 

Prima oara cand am scos pijamalele la plimbare am fost  super-incantata. Abia asteptam sa ies, sa ma vada oamenii, sa-mi admire pijamalele. In realitate, nimeni nu a facut-o. Am intrebat-o pe mama de ce “nimeni nu a zis nimic”. Ea si-a dat cu parerea: “Poate oamenii s-au gandit sa nu te supere, sa nu te simti incurcata… ca te intreaba de pijamalele tale”. Ce dezamagire!

“Mami, dar de ce sa se gandeasca oamenii la asa ceva? De ce sa ma supar? Cum asa? M-as fi bucurat tare tare!”.

Ei, de-atunci, la Ziua Pijamalelor, am bagat de seama ca mama i-a anuntat pe unii oameni intalniti ca “la noi e Ziua Pijamalelor” si atunci ei au remarcat pijamalele mele, mi-au spus vorbe dragute despre ele si eu am fost bucuroasa! Cat de putin costa! Cateva vorbe acolo, sa spui ce vezi, ceva sincer, ce-ti trece prin minte… si poti face un om atat de fericit!

Acesta este Alex, prietenul nostru, care mi-a spus muuuuulte vorbe frumoase in aceste zile. Si, pentru asta, ii multumesc tare si  imi place tare tare tare de el!

In seara urmatoare i-am spus mamei “Sa mergem asa afara, in pielea goala!” si m-am dezbracat rapid goala-pusca, demonstrativ, continuand: “Si oamenii au sa zica: Ce e cu fetita asta, in pielea goala?!!” Eu ma distram. Caci provocam. Mama a decretat, totusi, ca asa voi merge la plaja… doar. Are si mama limitele ei.

Dar mama a simtit bine. Nu intentionam sa ies afara goala pusca. Tachinam. Radeam. Provocam. Nu pe ea. Tabuurile. Caci am simtit deja ce inseamna tabu-urile sociale. Chiar daca nu le traiesc/integrez complet, am simtit binisor: picioare goale prin oras, degetul in nas scobind indelung, pijamalele afara din casa… in pielea goala chiar ar fi una buna!